Povestea banilor securistului Voiculescu este într-un dosar clasificat SIE

miercuri, martie 13, 2013 19:30
Posted in category PeNaLii

Dan VoiculescuFinalul de mandat prezidenţial al lui Emil Constantinescu. Anul de graţie 2000. Într-un gest disperat de a mai recupera câte ceva din farmecul pierdut al anticomunismului de început de mandat, preşedintele Emil Constantinescu cere şi obţine în CSAT desecretizarea dosarului ICE Dunărea, întreprinderea de comerţ exterior a regimului comunist legată de Dan Voiculescu şi de alţi tovarăşi care, după decembrie 1989, şi-au creat averi fabuloase.

Celebra afacere cu banii bidoanelor lui Ceauşescu şi care, mai apoi, intrau în nişte conturi ale căror deţinători rămân şi astăzi necunoscuţi. Imediat după 1989 s-au scris şi spus multe despre Dan Voiculescu. Unele reale, altele false, poate unele exagerate, poate unele nu s-au scris că nu erau şi nu sunt încă ştiute.

Cel mai bun document despre Dan Voiculescu rămâne cel realizat în 2000 de cei de la Serviciul de Informaţii Externe (SIE) despre ICE Dunărea şi Crescent. Documentul a ajuns în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, cândva la finalul anului 2000 şi urma să devină public.

Spre informarea corectă a opiniei publice dosarul ar trebui acum desecretizat, căci astfel vom afla detalii extrem de interesante despre afacerile lui Dan Voiculescu şi banii pe care şi-a clădit averea începând din seara de 22 decembrie 1989.

Raportul SIE din 2000 prezenta mecanismul creării averii lui Dan Voiculescu. Şeful unei aşa-zise companii private din România comunistă înregistrată în Cipru şi legată de fosta Securitate, Dan Voiculescu, făcea exporturi: ciment, uree etc. Câteva vapoare au plecat la începutul lui decembrie 1989. Plata urma să vină în câteva săptămâni.

Dar a venit revoluţia! Iar când au venit banii nu au mai urmărit circuitul dinainte: adică mai întâi în firma Crescent şi, mai apoi, împărţiţi cu tovarăşii din PCR şi Securitate. Tovarăşii dispăruseră, ca atare totul a devenit capital pentru patronul de paie al firmei Crescent, devenit acum patron cu acte în regulă pe persoana fizică.

Regele a murit, trăiască Regele! Bineînţeles au rămas şi relaţiile de afaceri cu care s-a continuat înmulţirea banilor, dar asta e altă poveste. Poate o să o scriem altădată… Emil Constantinescu nu a mai candidat. Primul gest al preşedintelui ales în 2000, pe numele său Ion Iliescu, a fost secretizarea dosarului SIE-Voiculescu.

Povestea e undeva în Băneasa, în arhiva SIE. De ce să nu o desecretizam? De ce să nu aflăm o parte a adevărului despre averea lui Voiculescu? Despre afacerile la Viena şi altele? Despre CIE, DIE, SIE. Chiar: DE CE NU? Cineva are ceva de ascuns? Dan Voiculescu suntem siguri că nu!

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

7 Responses to “Povestea banilor securistului Voiculescu este într-un dosar clasificat SIE”

  1. Securiști și comuniști răsplătiți regește | A șaptea dimensiune says:

    februarie 8th, 2015 at 14:22

    […] Povestea banilor securistului Voiculescu este într-un dosar clasificat SIE […]

  2. Securiștii criminali votați de ciobani și țigani | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 14th, 2015 at 17:34

    […] Povestea banilor securistului Voiculescu este într-un dosar clasificat SIE […]

  3. Cum se închinau Securității vedetele dictaturii comuniste | A șaptea dimensiune says:

    august 26th, 2015 at 15:58

    […] Povestea banilor securistului Voiculescu este într-un dosar clasificat SIE […]

  4. Deutsche Welle: Dan Voiculescu, omul care posedă cea mai mare putere în România | A șaptea dimensiune says:

    august 27th, 2015 at 7:51

    […] Povestea banilor securistului Voiculescu este într-un dosar clasificat SIE […]

  5. Cațavencii banalizează crimele comunismului | A șaptea dimensiune says:

    august 27th, 2015 at 14:36

    […] Povestea banilor securistului Voiculescu este într-un dosar clasificat SIE […]

  6. Arme și condamnări | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 3rd, 2016 at 8:40

    […] Povestea banilor securistului Voiculescu este într-un dosar clasificat SIE […]

  7. Pușcăriașii, clasa favorizată a României | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 3rd, 2016 at 8:47

    […] Povestea banilor securistului Voiculescu este într-un dosar clasificat SIE […]

Adauga un comentariu