Şapte regi şi-o vale-adâncă

duminică, iunie 24, 2018 14:47
Posted in category Istorie

Adevarata istorie a romanilorDupă ce marele Burebista a coborât la strămoşi, puterea geţilor s-a fărâmiţat în opt. Cinci optimi din puterea de odinioară reveneau celor cinci regate din Dacia Mare, în timp ce restul de trei optimi era disputat de alte trei mini-regate dobrogene. Din nefericire, însă, totalul optimilor însumate militar nu mai dădeau ca pe vremuri cifra de 200.000 de oşteni, ci doar vreo 40.000. Acest număr modest a inspirat mult curaj vecinilor geo-politici din sud, nord, este şi vest, care nu puteau uita recentele năvăliri dace, efectuate în scopul unei mai bune cunoaşteri în timpul Marelui Rege.

Totuşi, între succesorii burebistieni s-au numărat şi conducători vrednici. Ca de pildă Cotiso, contemporanul lui Octavian Augustus, primul împărat al Romei. Fire petrecăreaţă, Cotiso l-a poftit pe Augustus să-i dea fata de soţie şi, eventual, o zecime din împărăţie. Operaţiunea urma să se desfăşoare reciproc, adică şi Cezarul să i-o dea pe fii-sa de nevastă lui Cotiso, cei doi lideri zonali devenind astfel simultan gineri, cuscri şi aliaţi. Augustus însă a preferat să-şi desfăşoare trupele şi, în locul dublei căsătorii morganatice, era cât pe ce să iasă un măcel de toată frumuseţea, atât de tipic acelor tinere vremi. Dar soarta avea să decidă altfel. Cotiso n-a apucat să-şi vadă oastea nimicită, deoarece aceasta a dezertat cu mult timp înainte ca el să fie asasinat.

Torţa rezistenţei antiromane a fost însă imediat reaprinsă de Dicomes, un rege dac domiciliat undeva în Muntenia. Dicomes a mirosit fricţiunile interne ale imperiului şi s-a băgat cu abilitate în lupta dintre Augustus şi Antonius. Încurajat de amantul Cleopatrei, Dicomes se aliază cu bastarnii şi trece peste Dunăre, peste moesi, peste dardani şi peste denteleţi, până când îi scoate complet pe romani din sărite. Criza de isterie a Romei dă naştere unei armate de pedepsire care porneşte spre Dacia sub comanda lui Crassus. Norocul lui Dicomes e legat de bastarni, care aveau aşezările pe direcţia de deplasare a lui Crassus şi, în plus, erau războinici eminenţi. Aşa se face că, tot încercând să ajungă la daci, romanii se luptă vreo doi ani cu bastarnii, până se plictisesc şi hotărăsc să-şi serbeze triumful direct în acest stadiu al războiului. Pe Roles, regele get din Dobrogea care i-a sprijinit în gherila antibastarnă, romanii îl avansează, drept recunoştinţă, în elita vasalilor, pretext tocmai bun pentru o condamnare generală la moarte a dezertorului în întregul spaţiu carpato-danubiano-pontic. Dar despre sfârşitul tragic al lui Roles şi zorii domniei lui Scorillo vom povesti în episodul următor. (“Academia Caţavencu”, nr. 467/2000)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Şapte regi şi-o vale-adâncă”

  1. Despre virtuţile salvatoare ale trădării | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 5th, 2018 at 19:19

    […] Şapte regi şi-o vale-adâncă […]

Adauga un comentariu