Plânge ţara, se căinează şi se smiorcăie ca trista: vremi nasoale se anunţă după domnu’ Burebista

sâmbătă, iunie 23, 2018 11:07
Posted in category Istorie

BurebistaÎn componenţa regatului său, marele Burebista băgase multe neamuri. Astfel, în jurul nucleului format din dacii ardeleni gravitau cu inspirată unitate geţii olteneşti din Ţara Românească, dacii munteni din Câmpia Getică, geţii get-begeţi din Dobrogea şi geto-dacii moldoveni din Republica Moldova – rudele elevate ale carpilor primitivi din Bucovina. Dintr-o asemenea bogăţie demografică, marele rege putea lesne strânge, după spusele lui Strabo, o oaste de 200.000 de oameni, gata oricând să-şi urmeze comandantul în direcţia unui oraş bogat, a unei recolte gata strânse sau a unui vasal paşnic şi indolent, care nu şi-a plătit birul la timp. Cum dintre adversarii apropiaţi nu prea aveai ce alege, Burebista a început să privească spre singurul inamic serios al impozantului său stat unitar: Roma. Occidentul roman era privit cu spaimă de toate popoarele mici şi mai cu seamă de cele mari, care nu puteau uita că fuseseră mici.

În momentul povestirii noastre, adică prin anii 50 – 48 î.e.n., Roma se afla într-un moment prielnic urzelilor politice. Pe fondul tot mai accentuatei disoluţii a autorităţii statului, Cezar şi Pompei îşi fugăreau reciproc armatele sub pretextul valorilor democraţiei, al separării puterilor dintr-o lovitură bine ţintită şi al reintroducerii pedepsei cu moartea contracandidatului.

Neamţ prevăzător, Burebista şi-a zis că n-ar strica să întărâte şi el puţin spiritul de intrigant al celor doi italieni. Drept urmare, îl trimite pe acelaşi Acornion din Dionysopolis la Pompei, cu câteva idei de ambuscade anti-Cezar şi câteva propuneri de împărţire a rezultatelor economice după răpunerea coletului. Uneltirea ajunge însă al urechile lui Iulius, care, turbat de indignare, promite o tranşare exemplară a problemei, cu puţin înainte de a fi el însuşi tranşat în Senat.

Anul 44 î.e.n. e însă – fatalmente – fatal şi pentru marele rege. O conspiraţie, similară cu cea intrată în istorie prin şuriul lui Brutus şi prin întrebarea nerealistă a tatălui său adoptiv, îl desparte pe Burebista de caracteristicile vitale ale trupului său viguros. Complotistul Koson, capul atentatului, şi cele treizeci de braţe înarmate ale sale îl eviscerează pe erou în timpul unei ceremonii, iar ultimele cuvinte adresate de acesta ucigaşului: “Şi tu, Koson, fiul meu?” se pare că au primit din partea killer-ului doar un răspuns evaziv, pe care pudoarea şi respectul istoric ne împiedică să-l reproducem. (“Academia Caţavencu”, nr. 466/2000)

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

2 Responses to “Plânge ţara, se căinează şi se smiorcăie ca trista: vremi nasoale se anunţă după domnu’ Burebista”

  1. Şapte regi şi-o vale-adâncă | A șaptea dimensiune says:

    februarie 3rd, 2019 at 12:15

    […] Plânge ţara, se căinează şi se smiorcăie ca trista: vremi nasoale se anunţă după domnu’ B… […]

  2. Scorillo, 40 de ani pe tronul regatului geto-dac | A șaptea dimensiune says:

    mai 1st, 2019 at 15:45

    […] Plânge ţara, se căinează şi se smiorcăie ca trista: vremi nasoale se anunţă după domnu’ B… […]

Adauga un comentariu