Toamna se numără costobocii

luni, aprilie 9, 2018 11:58
Posted in category Istorie

Adevarata istorie a romanilorUn teribil ghinion, urzit de perfidia deja cunoscută a istoriei noastre, a făcut ca marcomanii să fie contemporani cu tribul costobocilor. Costobocii erau şi ei, fireşte, tot barbari, dacă acest termen îi numeşte destul de bine pe dacii liberi din Galiţia şi din nordul Moldovei. Aceşti daci liberi trăiseră bine mersi, până în momentul povestirii noastre, din exploatarea brazdelor, verzelor şi mânjilor galiţieni. Numai că asdingii, care se aflau în plină etapă migratoare, i-au bătut pe teren propriu şi le-au confiscat bucata de litosferă pe care îşi desfăşurau liniştiţi activitatea. Costobocii ştiau că nu-i bine să te pui rău cu nemţii (asdingii erau un neam germanic) şi s-au gândit să se pună rău cu ai noştri. Aşadar, îmbrăcaţi sumar şi organizaţi în hoarde indecente, ei au năvălit în Dobrogea spre finele lui 170.

Coloniştii din oraşele romane n-au stat cu mâinile în sâni, chiar dacă sânii getelor erau pe-atunci de toată lauda. De pildă, din rezistenţa opusă năvălitorilor la Tropaeum Traiani a rezultat o frumoasă inscripţie mortuară dedicată lui Daizus Comozoi, “ucis de costoboci”. După nume, Daizus pare a fi un alogen de etnie mixtă, un fel de migrator domesticit şi convins să lupte în contul noii sale patrii până la sacrificiul suprem. Tot la sacrificiul suprem au ajuns şi locuitorii frumoasei cetăţi Callatis după ce costobocii au ţinut morţiş să facă plajă la Mangalia. Un alt document caligrafiat în rocă vorbeşte despre zidurile Callatis-ului, dărâmate cu prilejul bătăliei şi reclădite cu prilejul înfrângerii.

Totuşi, costobocii n-au fost o pacoste. Dorul lor de ducă i-a salvat pe strămoşii noştri de infidelitatea consoartelor şi ne-a scutit pe noi de lungirea listei de cuvinte dace. Până la urmă au luat-o frumuşel spre miazăzi, cu căţel, cu purcel, cu viezure, cu barză şi ne-au lăsat să ne vedem de treabă în vatra noastră latină.

Altfel, costobocii au ajuns departe, şi ar fi ajuns şi mai departe dacă nu i-ar fi făcut arşice, în oraşul grecesc Alateea, un anume Lucius Vetilius Gratus Julianus. (“Academia Caţavencu”, nr. 431/2000)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu

Ro2.ro