A şaptea dimensiune pe Facebook (CDXLVII)
luni, ianuarie 3, 2022 18:25DEZVĂLUIRI. Baroneasa achizițiilor de urgență, numită de Dăncilă, Greblă și Orlando. A dat 12.000.000 € firmei unei bucătărese pentru măști din Turcia
Șefa ONAC, Cornelia Nagy, are rang de secretar de stat și este soție de ambasador. A migrat de la Satu Mare la București, unde a devenit emblema clientelismului politic, făcând naveta între mai multe ministere și instituții. Actuala funcție a căpătat-o de la trioul Dăncilă – Greblă – Teodorovici.
O dezvăluire a ziariștilor de la Recorder.ro a șocat opinia publică: Guvernul României a încredințat un contract de 56 de milioane de lei (12 milioane de euro), pentru achiziționarea a 1.750.000 de măști de protecție, măruntei firme Romwine&Cofee.
Aceasta a fost înființată în urmă cu un an și are ca obiect principal de activitate „comerț cu produse alimentare, băuturi și produse din tutun, efectuat prin standuri, chioșcuri și piețe”. Firma este deținută în acte de o anume Maria Cristian și are sediul în satul Uzunu, comuna Călugăreni (județul Giurgiu).
Ancheta a dus rapid la Cătălin Hideg, patronul firmei Sanimed International, care a admis că firma sa se află, de fapt, în spatele Romwine&Cofee. Un vechi client al banilor publici, deși firma sa „de bază”, Sanimed, are datorii uriașe la stat.
Sesizat de scandalul iscat, premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului de Finanțe, Florin Cîțu, să dispună „o anchetă a Corpului de Control” al ministerului la ONAC. „Aştept rezultatele acestei anchete”, a adăugat Orban, care are bănuielile sale: „Mi se pare ciudat ca o firmă care nu prea are istoric şi nu are experinţă în zona medicală să poată să obţină un asemenea contract”.
Până când vor veni rezultatele controlului, să aruncăm, anticipat, o privire spre personajul care conduce misterioasa și atotputernica instituție numită Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC). Cine este și de unde vine Cornelia Nagy?
Favorita PSD (Dăncilă – Greblă – Teodorovici)
Pe 8 octombrie 2018, prim-ministrul Viorica Dăncilă a semnat prin Decizia nr. 269, prin care Cornelia Nagy a fost eliberată din funcția de secretar general al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP).
Nu a fost însă o sancțiune, ci o premiere: imediat, prin Decizia nr. 270, Cornelia Nagy a fost numită în funcția de președinte al nou-înființatului Oficiu Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC).
Ambele decizii sunt semnate de prim-ministrul Viorica Vasilica Dăncilă și de secretarul general al Guvernului, Toni Greblă.
Pentru numirea la șefia ONAC, propunerea a făcut-o, formal, ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, întrucât ONAC a fost plasată din start în subordinea Ministerului Finanțelor.
În noiembrie 2019, Guvernul Dăncilă a fost demis prin moțiune de cenzură. Dăncilă, Greblă și Teodorovici au părăsit Palatul Victoria, dar Cornelia Nagy a rămas bine-mersi la șefia ONAC. Acolo a prins-o și pandemia de coronavirus, când a crescut brusc nevoia unor achiziții urgente, fără licitație.
Așa a ajuns ONAC-ul condus de Cornelia Nagy să semneze contracte de zeci de milioane de euro pentru măști de protecție, aduse din Turcia. Dar vechile năravuri n-au dispărut nici în pandemie: Cornelia Nagy a acceptat un preț de trei ori mai mare decât cel cu care erau aduse aceleași măști de societatea Unifarm (aflată în subordinea Ministerului Sănătății).
Prețuri umflate la volume uriașe
Ziariștii de la Recorder.ro au demonstrat că prețul plătit de ONAC firmei Romwine&Cofee pe cele 1.750.000 de măști (26 de lei bucata pentru FFP2, 38 de lei pe FFP3) este de 2-3 ori mai mare decât cel cu care s-au făcut achiziții similare pe piață.
De exemplu, o mască FFP2 a putut fi cumpărată, prin Unifarm (societate a statului român, arondată Ministerului Sănătății), cu 1,8 dolari, adică 8 lei bucata. Prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), aceeași mască a fost cumpărat cu 16 lei.
De la 8 sau 16 lei la cei 26 de lei plătiți de ONAC-ul doamnei Nagy e cale lungă! Mai ales că valoarea contractului e spectaculoasă: 12 milioane de euro.
Sursa informatiilor: https://ziaristii.com/dezvaluiri-baroneasa-achizitiilor-de-urgenta-numita-de-dancila-grebla-si-orlando-dat-12-000-000-e-firmei-unei-bucatarese-pentru-masti-din-turcia/
Citeşte şi articolele: