A şaptea dimensiune pe Facebook (DCLXXX)

joi, octombrie 27, 2022 8:27

Kazahstan
9 ianuarie 2022

Silviu Zinica (primarul comunei Smârdan, judeţul Galaţi):

“Postare pentru tinerii din listă.

Mă uit trist la evenimentele din Kazahstan, am vrut să nu scriu dar nu pot să mă abțin.

Ce vedeți acolo, ăla e comunismul, dragii mei!

Comunismul ăla cu fabrici, în care toți au de muncă și toată lumea e fericită.

Fericită că e sclava unui regim plin de membri ai aceleiași familii.

Fericită.

Până când se taie curentul. Sau gazul. Sau ceva.

Apoi, dacă protestezi ți se taie capul.

Apoi vin tancurile.

În general, cu ruși.

În general, rușii violează cam câte o companie la câte o femeie, dar, hei, nu-i așa că Putin e simpatic când conduce țara?

Ăla da conducător!

Ce dacă fata ta va fi violată de un regiment întreg? Sau soția?

Important e să ai fabrici și de muncă.

Simpatic, Putin ăsta. Știe ce vrea.

De altfel, pot să vă prezic cu o acuratețe destul de ridicată și ce se va întâmpla pe viitor.

În câțiva ani va fi descoperită o groapă comună.

Copiii morților din groapa comună vor fi fost declarați inamici ai statului. Soțiile morților din groapa comună, după ore, zile, ani de interogatorii și supraveghere vor fi fost deportate, alături de copii, în regiunile cele mai aspre ale țării.

S-a mai întâmplat deși tu nu știi asta.

Averea îți va fi confiscată. Hei, ce bine că vei fi supravegheat de o mașină a securității!

Abuzurile vor avea o formă continuată dar nu contează, important e să ai fabrici și de muncă.

Să ai salam. Chiar și cu soia. Și Kent.

Teoretic, asta e tot ce îți trebuie ca să fii fericit…

Vă reamintesc și teoria mea, din păcate într-un moment trist:
Nu mai există nici măcar un singur român care să reziste 30 de minute în comunism!”

În încheiere vă las un mic bonus comparativ istoric strict pentru a realiza că nu e nimic nou sub soare:

  • Ceaușescu, 1989, stenogramă: Deci, măsuri imediate, să lichidăm repede ce este în Timişoara, să punem trupele în stare de alarmă, în stare de luptă, atît unităţile ministerului de interne, cît şi cele ale apărării naţionale, şi oriunde se încearcă vreo acţiune, lichidată radical, fără nici un fel de discuţie.
  • Tokaev, 2021, declarație presă: Operațiunea de combatere a terorismului este în desfășurare. Militanții nu și-au depus armele și continuă să comită crime sau se pregătesc să facă acest lucru. Lupta împotriva lor trebuie să se încheie, cei care nu se vor preda vor fi distruși.
  • Ceaușescu, 1989, stenogramă: Din datele de care se dispune până în prezent, se poate declara cu deplină certitudine că aceste acțiuni cu caracter terorist au fost organizate și declanșate în strânsă legătură cu cercuri reacționare imperialiste, iredentiste, șoviniste și cu serviciile de spionaj din diferite țări străine. Scopul acestor acțiuni antinaționale provocatoare a fost acela de a provoca dezordine în vederea destabilizării situației politice, economice, de a crea condițiile dezmembrării teritoriale a României, distrugerii independenței și suveranității patriei noastre socialiste.
  • Tokaev, 2022, declarație presă: La atacurile din ultimele zile din Almatî au participat 20 de mii de ”bandiți”, care au fost pregătiți într-o singură bază și care au primit sprijin extern.

Încă ceva.

Deși au un PIB cu doar 20% mai mic decât al României, salariul minim este de 108 euro, cu 400% mai mic decât în România (428 euro) iar salariul mediu este de 328 euro, sub cel minim din România și cu 300% mai mic decât salariul mediu din România (cca. 1050 euro).

Asta pentru că în comunism egalitatea e doar pe hârtie, iar oamenii sunt buni cât timp îi chemi să te venereze la adunări populare regizate. Altfel, omul de rând trăiește în mizerie iar dacă își cere drepturile poate fi strivit ca un gândac.”

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu