Bancruta frauduloasă şi riscurile ei la 1761
miercuri, august 22, 2018 14:52
A şasea domnie valahă a lui Constantin Mavrocordat a stat sub semnul ţepei. Să nu credeţi cumva că victima acestui supliciu, cândva temut, a fost boierimea locală – coruptă, îndărătnică şi uneltitoare. Nu, ţeapa a fost încasată direct de domn, dar într-o variantă mai puţin violentă, consacrată în veacurile ce-au urmat sub denumirea de ghimpe, guşă, respectiv cioc.
Cearta cu boierii a-nceput, normal, de la aspectele economiei interne. Domnul dorea ca produsul intern brut, obţinut cu brutalitatea de rigoare din sudoarea ţărănimii, să fie păstrat în vistieria proprie, în timp ce preopinenţii săi propuneau o împărţeală mai omenoasă: juma-juma.
Mai măiaştri în arta delaţiunii şi având nenumărate maziliri la activ, boierii au efectuat rapid o pâră profesională la Înalta Poartă Otomană, cum că nea Costică ar fi strâns de la popor zece mii de pungi. La auzul cifrei, sultanul mai să dea în bâlbâială şi – spun martorii oculari – chiar a dat. După asta, a dat ordin să fie imediat anchetat evazionistul de la Bucureşti.
Ancheta condusă de un capugi-başă trimis special la locul devalizării a stabilit că Mavrocordat a strâns nu 10.000, ci 7.000 de pungi, că nu le-a luat el, ci boierii, meghistanii şi capichehaiele, că în momentul ăla domnul nu mai avea nici măcar bani de drum la Stambul şi, în fine, că era cazul să fie aruncat în pârnaie cu tot cu colaboratori şi protejaţi.
Bătrân, bolnav, sărac şi părăsit, Constantin Mavrocordat avea să rumege ani buni în închisoarea Şapte Turnuri o maximă amară: mazilirea, chiar pe nedrept, tot mazilire e. (“Academia Caţavencu”, nr. 517/2001)
Citeste si articolele:
