A șaptea dimensiune

Scriam în episodul trecut despre apucăturile de capă şi şpagă ale guvernului Adrian Năstase ca elev al diriginţilor occidentali numiţi NATO şi UE. Dezvăluirile acestea au fost confiscate din mâinile a aproximativ 50% din electoratul Academiei Caţavencu de către oameni din zona Puterii (puterii PSD-iste din noiembrie 2004, perioada apariţiei articolelor – n.m.), fapte anunţate în presa centrală, partea scrisă, căci presa electronică nu a avut voie de la stăpânire (stăpânirea PSD = ciuma roşie, n.m.).

Preţul integrării şpagatlantice l-am estimat în prima parte a acestei anchete la câteva miliarde de euro pierdere la bugetul statului, bani care ar fi trebuit să fie folosiţi pentru ameliorarea sănătăţii precare a electoratului PSD-ist de peste 50 de ani şi care nu prea citeşte ziare de acest gen.

Captarea în tain(ă) penal(ă) a bunăvoinţei marii familii europene cu cadouri de tip fabrici şi uzine, considerate „patriotice” de către actuala conducere a ţării (conducere PSD-istă, n.m.) şi de către unii analişti politici cărora chestiunea încălcării legii li se pare una prea banală pentru a fi luată în discuţie, a fost filosofia integrării social-democrate. Să trecem rapid în viteză:

Prima notă de plată şi adrisanţii săi

Privatizarea combinatelor Sidex şi Călăraşi pe mărunţis de până într-o sută de milioane USD (dolari – n.m.) cât şi cumpărarea celor două fregate în contul Armatei Române, mai scumpe cu 80 de milioane USD, l-au avut la capătul firului de influenţă pe laburistul Tony Blair, om cu determinantă opinie în două instituţii de importanţă mondială pentru România realizărilor PSD, NATO şi Internaţionala Socialistă, au costat bugetul ţării peste 2 miliarde USD.

Pentru preşedinţia elenă a UE din semestrul al II-lea al anului 2002, partidul de guvernământ (PSD – n.m.) a făcut totul pentru palicarii premierului grec de-atunci, Costas Simitis, acordându-le 16% din acţiunile RomTelecomului la un preţ de trei ori mai mic şi pachetul de control al BancPostului la un preţ de două ori mai mic decât cel calculat de către comisia de privatizare. Final financiar-contabil: 48 de milioane USD plus 17 milioane USD = 65 de milioane USD (plătiţi de iobagii PSD = ciuma roşie, n.m.).

Franţa, sora mai mare a verişoarei de la ţară, a devenit avocata nenorocitei după o telenovelă de familie cu un capitol de ţară neînchis cu scandal, cel al transporturilor. Alinarea a venit după mulţi ani de alba-neagra cu avioanele celor doi mari concurenţi mondiali Airbus şi Boeing, cumpărându-le în cele din urmă francezilor niscai Airbus-uri. Mai scump cu 150 de milioane USD.

Elveţia-Austria. O firmă devine robinetul de sifonat sume uriaşe din facturile electrice plătite de noi toţi pentru retehnologizări fără licitaţie şi enorm de scumpe. Un audit realizat de o firmă străină a identificat plăţi externe fără acoperire făcute de Hidroelectrica de aproape 100 de milioane USD. Una peste alta, nota de plată estimată în cazul marelui desfrâu energetic: 500 de milioane de euro.

Franţa, Germania, Italia, Anglia şi alţii mai mici. Înainte de a exista un studiu de fezabilitate şi, atenţie sporită, înainte ca EADS să facă vreo ofertă de preţ pentru securizarea graniţelor la nivel european, guvernul socialiştilor şpăgari, alintat PSD-Năstase, face un cadou de 500 de milioane de euro.

Noi clienţi din ţară şi străinătate

Preşedinţia olandeză a UE din actualul semestru (este vorba de semestrul 2 din 2004 – n.m.). Olandezii zburători erau cei mai opăriţi şi zgârciţi dintre europeni la adresa negricioşilor din PSD, dar şi europenii cu cele mai mari investiţii comerciale din România la un moment dat. Bulversaţi de naţionalizări şi nedreptăţi în instanţele româneşti, olandezii au fost cei mai mari critici ai României din forurile europene. Soluţia, eficientă sau nu, a fost cea tradiţională: pântecul bugetului de stat a donat olandezilor de la Glencore Protein 10 milioane USD în contul unui milion pagubă pe care un ministru de Finanţe, Florin Georgescu, actualmente (noiembrie 2004 – n.m.) star de stenogramă, o făcuse acestei firme în 1996. Doar 9 milioane USD? Pentru o ţară mică şi destul de incoruptibilă e puţin, dar e un început.

O altă ţintă a fost şi Pactul de Stabilitate prin preşedintele său, dr. Busek, prietenul cancelarului austriac. Uitându-se marele sultan grizonat prin Bucureştiul mic şi chel al lui Traian Băsescu (pe atunci, în 2004, primar general al Bucureştiului – n.m.), ochii i-au fost reţinuţi de imaginea deplorabilă a Spitalului Colţea. Oare nu e de renovat această piesă istorică şi socială cu vreo 30 de milioane USD mai mult decât face?! Ba da, ba da, au spus inginerii şmeniticieni a guvernului Năstase. Devizul real: 70 de milioane USD, devizul „european”: 100 de milioane USD. Clientul: Siemens Austria, în colaborare cu Voest Alpine Medical (VAMED, sora lui VATECH, cea cu retehnologizarea Porţilor de Fier, despre care am pomenit mai sus în prima parte). Cei despre care surse guvernamentale ne spun cu spaimă că s-au ocupat de acest aranjament sunt misterioşii oameni de afaceri Bitner şi Petrache, cei care au mai blocat în dauna americanilor de la General Electric privatizarea lui Electroputere Craiova pentru Siemens-ul austriecilor. Nota: 30 de milioane USD.

Nici persoanele private, precum multisutimilionarul american de origine română John Rakoltza Jr., consulul onorific al României la Detroit, nu au fost lăsate de izbelişte. Cu două săptămâni în urmă, pe 19 noiembrie 2004, ziarul Adevărul „primea la redacţie” o scrisoare de la acest distins domn, în care îi ridica în slăvi pe Mircea Geoană şi Adrian Năstase, iar B1 TV primea tot la redacţie o casetă video cu încurajări din partea PSD. Cu sinceritate, John Rakoltza Jr., care nu mai ştie română, spunea: Eu susţin echipa care demonstrează că înţelege un om de afaceri şi care poate menţine stabilitatea economică. Cunosc deja mai multe echipe guvernamentale şi pot spune că anii 2000-2004 au fost cei mai prolifici pentru afacerile mele din România. Într-adevăr, „patriotul John” a cumpărat anul trecut (în 2003 – n.m.) Mefin Sinaia, singurul producător de pompe auto din Europa de Est, cu 500.000 USD, cu tot cu echipa de fotbal cu acelaşi nume. Pe lângă asta, în aceiaşi bani mai intrau: stadionul echipei, policlinica oraşului, patru hectare de teren intravilan, ştergerea tuturor datoriilor, salarii compensatorii. Nota de plată: 4,5 milioane USD.

Slavă Domnului că Irlanda s-a aflat la preşedinţia UE în semestrul I al anului 2004, ţară prea inteligentă şi îndepărtată pentru a avea afaceri în ţara lui Peşte la drumul mare.

Un alt exemplu, destul de hazliu în lipsa de umor a traficului de influenţă şi a orgiilor pe bani publici, este venirea fezandatei Gianna Nanini la cântarea de pe 26 noiembrie 2004 cu distribuire de pliante şi fluturaşi PSD, unde a mai cântat şi Voltaj, cântăreaţă impresariată de o firmă de-a idolului Silvio Berlusconi. Care va să zică, în loc să coste 40.000 de euro cu tot cu masă, avion şi felicitări, a costat nici mai mult, nici mai puţin decât 200.000 de euro.

Clienţi interni, adică ai lor ca brazii

Postelecomul. O afacere foarte interesantă, făcută de două cucoane din gaşca de afaceri a guvernului Năstase, Geta Constantinescu (Total Tehnologies) şi Irina Socol (Siveco), cele două firme implicate în informatizarea de 180 de milioane de euro fără licitaţie, în care Ministerul Educaţiei a cumpărat computere de la Siveco la un preţ mediu de 2.700 de euro, în timp ce Siveco le cumpăra de la HP, IBM, Siemens-Fujitsu la un preţ de până la 1.000 de euro!

Întorcându-ne la Postelecom, putem depune mărturie că a existat un „joint venture” între Poşta Română şi o companie chineză (60%) care dă echipamente de 80 milioane USD garantate de tăntălăul de stat (ce joint venture o fi ăsta?), în care noua companie are dreptul să devină operator de telefonie fixă, iar cucoanele guvernamentale furnizează echipamente de 20 milioane USD vândute de Siveco şi Total Tehnologies fără licitaţie.

Afacerea computerizării CNAS (Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate)

CNAS a cumpărat un sistem informatic din Compaq în valoare de 100 milioane USD, contract semnat în anul 2000, numai că preşedintele CNAS de atunci, Celea, a încercat să le impună celor de la HP-Compaq să lucreze prin Siveco, drept pentru care contractul a fost blocat până în 2004 când a venit William Lash the Third (chiar aşa îl cheamă) – adjunctul secretarului de comerţ american – care a intervenit direct la Adrian Năstase pentru a îndrepta nedreptatea şpagocrată. Şi dacă americanul o cere, până la urmă renunţi la parte.

Cum se împart profiturile din cele trei afaceri ale femeilor lui Năstase numai serviciile secrete care le-ascultă telefoanele ştiu. Numai că serviciile secrete nu mai sunt demult în slujba celor mulţi.

Dacă mai enumerăm afacerile siderurgiei româneşti ale Roxanei Bichel (fosta parteneră a Danei Barb, sora lui Adrian Năstase, în firma OndaTrading), COS-Târgovişte, Combinatul Siderurgic Reşiţa, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Alrom Slatina, Ero Câmpulung sau afacerile cu medicamente ale firmei Relad, patronate din umbră de către consilierul premierului Adrian Năstase, Constantin Silinescu, sau ale securistului familiei, Ristea Priboi, afaceristul de la SIF Oltenia, nu cred că mai terminăm niciodată de scris această anchetă. Dosarele, de fapt, conţin zeci de mii de pagini şi ar trebui să fie la Procuratură. Se pare însă că electoratul a votat (în noiembrie 2004 – n.m.) pentru continuitate. În furt. („Academia Caţavencu”, nr. 677/2004)

Citeşte şi articolele:

• Prin 2001, Adrian Năstase (PSD) era Naşul mafiei bihorene
• Foştii securişti comunişti, braţul înarmat al mafiei PSD-iste
• Spagile concernului EADS au ajuns si la Adrian Nastase
• Distrugerea unei perle a economiei romanesti de catre guvernarea Adrian Năstase – Ilici KGB Iliescu
• Cum a furat miliarde securistul Ioan Niculae in guvernarea Adrian Năstase