România popilor lacomi şi ticăloşi, un stat ratat, tot mai departe de valorile prezentului
joi, decembrie 31, 2020 8:46
O întâmplare din lumea cre(ş)tină a Evului Mediu. În Franţa catolică a secolului al XIII-lea, e.n., un orăşel a avut proasta inspiraţie să se îndepărteze de non-valorile catolicismului biruitor, cel care, folosind Inchiziţia, devenise mai de temut decât SS-ul lui Hitler şi KGB-ul lui Stalin la un loc.
Evident, şeful bisericii catolice de atunci a scos mâna din aurul obţinut de Biserică luând şi pielea de pe oamenii de atunci şi, cu mâna liberă, a ordonat cavalerilor aflaţi în slujba papalităţii să înconjoare orăşelul şi să le bage minţile în cap “rătăciţilor”. Ca măcelul să se desfăşoare civilizat, cu binecuvântarea bisericii catolice, Papa şi-a trimis reprezentantul, un fel de comisar al poporului, cum trimitea Stalin pe front, să vadă dacă păcătoşii s-au îndreptat ori ba.
Comandantul cavalerilor medievali, măcinat sufleteşte de îndoieli, l-a întrebat pe reprezentantul Papei, după ce a înconjurat oraşul: “Sfinţia Ta, dar dacă în oraş sunt şi catolici?! Cum îi deosebim de eretici?”. La care reprezentantul Papalităţii, unsul Domnului pe Pământ, ar fi răspuns aşa (povestesc documentele vremii): “Omorâţi-i pe toţi, Dumnezei va şti să-i aleagă pe ai Săi!”.
Frumos, educativ, înălţător! Acesta este doar un episod, dintre milioanele posibile, despre caracterul criminal al Bisericii Catolice, al religiei în general.
Dar să trecem la BOR-ul nostru – criminal, mafiot, lacom, gay, curvar, prieten al ciumei roşii, care prin tot ce face urmăreşte doar binele propriu, niciodată binele ţării care-i finanţează averile. De altfel, BOR este cea mai coruptă şi imorală cloacă din România de după 1989. În dictatura comunistă atee, popii lacomi nu prea puteau să mişte, dar astăzi, în 31 de ani de aşa-zisă democraţie, au instaurat o adevărată dictatură a prostiei, urii şi îndobitocirii milioanelor de pupători de cadavre.
Prin 2004 era aşa: Popa Dincă cade din cler şi se ridică
De câţiva ani buni, în pronaosul parohiei Postelnicu Firu, biserică ridicată pe la 1815, care poartă hramul Sfântului Ioan Botezătorul, a fost plantat un preot, Mihai Dincă, ce provine de la o biserică şi mai veche (Sfântul Nicolae Belivacă) şi care se sustrage de la câteva nereguli financiare (de altfel, motivele pentru care a şi fost transferat).
Vechile năravuri pe linie de bani s-au păstrat şi la noul loc de muncă al părintelui, ba chiar s-au şi completat cu câteva nereguli pe linia cealaltă, nematerială, a părerilor despre lume. În filozofia pe care popa o foloseşte în procesul muncii la predică şi-au făcut apariţia dese referiri la dezacordul privind apartenenţa la NATO, integrarea în UE şi globalizarea (adică BOR, această cloacă putredă a Evului Mediu întunecat avea şi în urmă cu 16 ani tendinţe izolaţioniste, voia România în colhozul rusesc barbar şi înapoiat, acolo unde popii lacomi şi criminali huzuresc, în timp ce poporul face foamea la greu – n.m.), în general.
În ce priveşte partea cu banii, aflăm că popa respectă preceptele antiglobalizare şi cere atenţii în bani româneşti ca, de exemplu, câte 500.000 (lei vechi, la valoarea din 2004 – n.m.) pe cap de babă spovedită care vrea să i se citească şi un pomelnic la slujbă.
Taxa contravine canoanelor, dar pe care popa nu se fereşte s-o ceară, fiindcă, din câte se aude (în 2004 – n.m.), şeful său direct, ÎPS Teofan Savu, se pare că ar avea grijă de mânia celui de sus, de la controlul financiar.
Aşa că popa Dincă doarme noaptea fără nicio grijă şi se trezeşte în fiecare dimineaţă cu acelaşi gând: Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n sutană. (“Academia Caţavencu”, nr. 657/2004)
Citeşte şi articolele:
