Cum a rezolvat Ion Iliescu problema evreiască
marți, septembrie 6, 2022 15:43
Un material de presă din 2004 pe această temă.
Luând exemplul electoral al lui Vadim, care se arată anul acesta (2004 – n.m.) nebun după evrei, Ion Iliescu a dorit să-şi tragă şi el imagine de filosemit declarat, cum se poartă acum, înainte de alegeri (este vorba de alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 2004 – n.m.).
Ca atare, prin vocea lui, statul român a recunoscut săptămâna trecută (octombrie 2004 – n.m.) că a întreprins un adevărat măcel împotriva evreilor români, în perioada celui de-al doilea război mondial.
A fost însă o manevră electorală, un mod de a abate atenţia de la o vină mult mai recentă a statului român faţă de evreii stabiliţi aici. Dezgropând morţii făcuţi de alţii, cu mult înainte, Iliescu a dorit să-i îngroape subtil pe evreii vii din mandatele sale.
Au înviat miile de morţi din pogromurile evreieşti de acum 60 de ani (60 de ani se împlineau în 2004 de la evenimentele tragice ale celui de-al doilea război mondial – n.m.) şi au fost trecuţi în umbră miile de evrei cu care Ceauşescu a făcut comerţ en-gros şi en-detail, exportându-i contra cost în Israel.
Nu s-a spus nimic nici de casele acestora confiscate abuziv de statul român. Şi, bineînţeles, nu s-a spus o vorbuliţă despre cum acelaşi stat român, în loc să retrocedeze locuinţele evreilor vânduţi, le-a vândut şi pe acestea. Când?… Tocmai în anii de mandat ai filosemitului de 2004, Ion Iliescu.
Aşa a păţit, de exemplu, Solomon Octavian, a cărui casă a fost preluată de stat pentru simplul motiv că acesta a plecat în Israel; imobilul a fost vândut chiriaşului Boeru Gabriel, conform unei legi iliesciene, deşi era revendicat de proprietar.
După 10 ani de procese în instanţă, prin care nu li s-au retrocedat locuinţele confiscate, evreii români precum Solomon Octavian sunt pe care să moară, e drept, nu ucişi de gloanţe, de foame sau de sete ca în măcelurile din anii ’40, ci dintr-un motiv mai actual, mai „curat”, fără vărsare de sânge: de necaz.
Despre pogromul acesta tăcut, un fel de „lichidare prin luare de locuinţă”, se va vorbo însă de-abia peste mulţi ani, la alegerile din 2064, când statul român îşi va cere scuze pentru atrocităţile lui Iliescu. („Academia Caţavencu”, nr. 671/2004)
Citeşte şi articolele:
