Google testează noul său chatbot medical AI (Artificial Intelligence – Inteligenţă Artificială) la Mayo Clinic

sâmbătă, iulie 15, 2023 15:01
Posted in category IT

Chatbot medical AI

Google folosește, din aprilie 2023, chatbot-ul său Med-PaLM-2 la Mayo Clinic, cel mai mare grup medical integrat nonprofit din lume.

Chatbot-ul medical Google, Med-PaLM-2, are capacitatea de a răspunde la întrebări legate de sănătate și de a oferi un diagnostic pe baza simptomelor. Dar poate efectua şi sarcini mai laborioase, precum rezumatul unui document medical sau organizarea datelor medicale ale unui pacient. Mai mult, specialiştii Google speră că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, chatbot-ul va analiza şi radiografii.

Modelul de limbaj medical Med-PaLM-2 al Google este instruit pe demonstraţii medicale oferite de experţi, le lângă instruirea generală lingvistică. Aceasta înseamnă că chatbot-ul este mult mai bine pregătit în domeniul medical decât un chatbot care răspunde la întrebări generale.

Med-PaLM-2 s-a comportat corect în aproape toate situaţiile, generând, uneori, răspunsuri mai bune decât ale medicilor. Desigur, are şi inexactităţi, dar acestea au fost sub formă de răspunsuri irelevante.

Cercetătorii de la Google afirmă că Med-PaLM-2 este încă în stadiu incipent de dezvoltare. Cu toate acestea, chatbot-ul medical AI (Artificial Intelligence – Inteligenţă Artificială) preia aplicaţii din domeniul medical, iar acestea sunt extinse.

Utilizarea inteligenței artificiale în domeniul sănătății ridică unele preocupări legate de confidențialitate. În legătură cu această preocupare, Google a spus că datele de sănătate ale utilizatorilor vor fi criptate și utilizate exclusiv de Med-PaLM-2 la nivel local. Google, ca şi corporație, nu va avea acces la aceste informații.

Aşadar, s-ar putea ca în curând, atunci când ajungem la spital, să avem o conversaţie cu un chatbot AI (Artificial Intelligence – Inteligenţă Artificială) despre problemele noastre medicale.

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu