Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei

joi, noiembrie 9, 2017 18:40
Posted in category Dictatura comunistă

De la stanga: Nicolae Ceausescu si Ion IliescuNu ştiu alţii cum e, da’ io când mă gândesc cum îşi bate ăştia joc de locu’ naşterii mele, de Casa Poporului din Bucureşti, unde-mi lega Lenuţa ideile cu motocei de crăpa populaţia jucându-se cu ele, parcă şi-acum îmi saltă – vorba aia – inima de bucurie. Ce mă frământă cel mai tare şi mă face să mă răsucesc de nervi acilea jos e faptu’ că nimica nu-i în stare.

Adică, bun, am înţeles, socialismu’ l-a distrus, că de, avea şi ei gândirea lor în cap. Da’ pune, frate, ceva în loc, nu lăsa ţara fără preocupare, că dacă stă degeaba intră la idei. Ai zis că faci capitalism? Apăi fă capitalism, tovarăşe, nu-ţi bate joc, că istoria te judecă şi, după cum s-a mai văzut cazuri, te şi iegzecută.

Cu ce-i vinovaţi oamenii muncii că conducerea ţării n-are pregătire corespunzătoare, n-are origini sănătoase şi n-are nici un chef să puie osu’? De ce să sufiri clasa muncitoare şi ţărănimea că e miniştii proşti? Ai? A, poţi să zici că-i greu, asta da. Nici socialismu’ n-a fost uşor, c-a plecat şi el tot de la zero.

Da’ cine te opreşte să faci un SCMD, că şi capitalismu’ poa’ să fie multilateral-dezvoltat, dacă nu-ţi iese din prima ăla simplu? Cine te opreşte să faci o plenară, un forum, un congres, o vizită de lucru, o arestare, un proces sumar pentru victoria cauzei? Unde-i planurili de dezvoltare, unde-i cincinalili, unde-i întrecerea capitalistă în muncă, că n-am văzut aşa ceva?

Cum vrei tu, partid de la conducerea României, să conduci poporu’ spre noua orânduire fără instrumentele de bază? Cum să te respecte partidu’ fără iepurări sau cum să te iubească poporu’ fără condamnări? Uite, să luăm cazul lu’ Miron Cozma, cel cu mineriadele. Io p-ăsta, din două una: ori îl împuşcam, ori îl făceam ministru, ori amândouă la un loc.

Da’ procedam repede, tovarăşi, nu mă câcâiam atâta. Că poporu-i place să te vadă hotărât, vă spui io din esperienţa mea! Orice prostie faci, în ochii lui e bună dacă te vede sigur pă tine. Dacă te bâlbâi, poţi să măreşti tu pensiile din senin, că tot de papagal te ia. (“Academia Caţavencu”, nr. 378/1999)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

2 Responses to “Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei”

  1. Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (II) | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 25th, 2019 at 13:33

    […] Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei […]

  2. Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (III) | A șaptea dimensiune says:

    mai 5th, 2019 at 8:43

    […] Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei […]

Adauga un comentariu