Paradisul personajelor este la un click distanţă de tine

luni, ianuarie 13, 2020 7:49
Posted in category Diverse

UrsitoareCu toţii am fost copii şi ştim cât de mult ne-ar fi plăcut să ne întâlnim cu personajele favorite ale copilăriei. Dincolo de poveştile citite sau auzite, dincolo de imaginea debordantă a unui copil, este cu totul altceva când vezi în carne si oase, dar mai ales într-o ţinută adecvată şi cu un limbaj parcă desprins din poveştile copilăriei, persanajele dragi ţie şi/sau copiilor tăi.

Pornind de la aceste premise, se naşte întrebarea: de unde luăm personaje de poveste dacă dorim să organizăm o petrecere pentru copiii noştri, de la o petrecere de botez până la o petrecere prilejuită de ziua juniorului nostru? Răspunsul cel mai la îndemână este de la Paradisul personajelor, un loc minunat care are şi o adresă: https://paradisulpersonajelor.ro/.

Aşadar, la un click distanţă de noi se află următoarele oferte pentru noi, adulţii, cei care organizăm aceste petreceri, şi beneficiarii acestor petreceri, copiii noştri. Iată şi ce putem alege.

Ursitoare de botez, un pachet ce include, dacă optaţi pentru pachetul simplu, un spectacol realizat de trei ursitoare, cu coloană sonoră, scenetă în versuri, adică un spectacol unic şi original. Dacă optaţi pentru pachetul standard, acesta mai include, pe lângă cele amintite anterior, o ursitoare rea, cu rol comic, plus drept bonus tun de confetti şi petale de flori. Iar dacă alegeţi pachetul gold aveţi şi un cadou pentru bebeluş din partea celor trei ursitoare, plus text personalizat cu numele părinţilor, naşilor şi al bunicilor, pe lângă faptul că se va apela la astrologie, numerologie şi meseria potrivită în funcţie de data naşterii bebeluşului. Ei, dar există şi pachetul gold plus, pachet ce cuprinde, pe lângă tot ce au pachetele amintite anterior, şi: text personalizat pentru surioară sau frăţior, text comic pentru tătic şi modelaj de baloane pentru toţi copiii prezenţi la eveniment. Şi ar mai fi pachetul bebe gold, cel care, faţă de pachetul gold plus, mai include un animator pe o durată de 5 ore, maşină de baloane tot pentru 5 ore şi un atelier de creaţie.

Închirieri animatori petreceri copii, caz în care puteţi opta pentru orice personaj doriţi, ştiind în prealabil ce-şi doreşte cel mic. Dacă nuanţăm un pic lucrurile, trebuie să spunem că în acest caz avem variantele: program entertainer, ce înseamnă jocuri, concursuri, dansuri şi coregrafii în funcţie de vârsta celor mici; Entertainer-ul se poate închiria timp de o oră la maxim 10 copii, iar dacă vă doriţi două ore trebuie să alegeţi weekend-ul; puteţi opta şi pentru varianta de mijloc, o oră şi jumătate. O altă variantă ar fi alegerea unei mascote, care poate interpreta personajul favorit al puştiului. Sau, dacă sunteţi mari amatori de muzică, puteţi un karaoke party, unde invitaţii vor să-şi etaleze talentul muzical şi toată lumea se va simţi bine. Acest karaoke kids cuprinde: MC, sistem de sonorizare profesional, playlist karaoke cu melodiile îndrăgite de cei mici, piese româneşti dar şi străine, proiecţie video a versurilor, microfoane wireless. Ar mai fi şi varianta unui magician, un spectacol de magie fiind întotdeauna pe placul copiilor.

Toate cele descrise mai sus nu epuizează nici pe departe posibilităţile de alegere ale părinţilor, în cazul în care paradisul personajelor este alegerea pentru a-i face fericiţi pe cei mici. Dar, nu-i aşa, există şi plăcerea de a descopri singuri ceea ce ne dorim cu adevărat. Aşa încât, vă las plăcerea să descoperiţi singuri alte argumente pentru care merită să ajungem pe https://paradisulpersonajelor.ro/.

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu