Părerile unui nespecialist despre domeniul imobiliar

duminică, decembrie 8, 2013 11:57
Posted in category Diverse

Casa, gradina, Caruntu Elena, TataraseniAzi, dragii moșului, voi povesti despre domeniul imobiliar. Poate dumneavoastră vă pricepeți mai mult la acest domeniu, dar pentru mine, novice fiind, lucrurile par foarte clare: domeniul imobiliar are o notă ridicată de risc și, în consecință, trebuie să fii foarte bună, ca firmă în domeniu, pentru a te impune. În acest domeniu, distanța dintre agonie și extaz e relativ mică, așa încât nu oricine poate activa cu succes pe piata imobiliara. De exemplu, aisiel.ro simplifică imobiliarele pentru noi, dar multe alte firme îți complică la maximum orice tranzacție. În sfârșit, fiecare cu ce are. De aceea, este bine să fim informați atunci când alegem o firmă sau alta din domeniul imobiliar. În genere, toate promit raiul de pământ, numai că, uneori, se adeverește proverbul Drumul spre Iad e pavat cu bune intenții.

Dacă ne amintim perioada 2007-2009, atunci când în România se consuma în neștire, creându-se un deficit imens raportat la PIB-ul României (mulțumim domnu’ Tăriceanu și PNL), acesta fiind motivul principal pentru care România împrumută azi sute de milioane de euro pentru plata pensiilor, ei bine, în acea perioadă, mulți miliardari români, unii dintre ei din carton, dacă erau întrebați de unde au banii, răspundeau sec „Din imobiliare”. Rețeta era relativ simplă: băgai niște bani în domeniul imobiliar și sperai să scoți profit la greu. Sectorul era, evident, umflat de conjuctura economică, care s-a dovedit ulterior catastrofală pentru România, așa că s-a dezumflat repede, odată ce criza economică a ajuns și în România. Unii au dat faliment, altii s-au reorientat. Nu s-au mai dat credite doar cu buletinul, pentru achiziționarea unei locuințe, băncile au început să sufle și în iaurt, iar firmele imobiliare au simțit că nu prea mai au clienți, cei care, până la urmă, aduceau banii care intrau în conturi.

Există și un aspect infracțional al domeniului, pe care, poate, îl ignorăm. Sunt și aici infractori, precum acest George Becali. Rețeta lor e simplă: încalci legea la greu pentru a obține beneficii grase. Desigur, toate acestea pe fondul unei societăți corupte, mai ales în domeniu justiției, cum a fost România într-o anumită perioadă. Hai să exemplificăm cu „metoda” ciobanului Becali. Restituirea proprietăților confiscate de dictatura comunistă a fost o idee bună. Numai că aplicarea ei a născut infractori numeroși, datorită justiției corupte din acei ani. Umblai niște ani prin tribunale pentru a obține terenul sau locuința confiscată de comuniști. Pe la mijlocul așteptării, venea Becali și-ți propunea următoarea afacere: obțin terenul/locuința în două luni, dacă-mi vinzi mie (lui Becali, adică) la următorul preț (derizoriu, desigur). Bătrânul ce să facă, decât să moară prin tribunale, accepta „tranzacția”. Ulterior, „specialistul” Becali (ce obținea, prin ilegalități, în două luni acea proprietate) vindea cu un preț mult, mult mai mare terenul sau locuința respectivă. La acestea, se puteau adăuga falsurile în documente (titluri de proprietate, acte de vânzare-cumpărare), doar pentru aceasta face pușcărie, nu pentru că țopăia alături de prostănacul Mircea Geoană în decembrie 2009. Așadar, dragii mei, dacă vă simțiți puternici și cu fler, domeniul imobiliar vă așteaptă. După ce activați în acest domeniu o perioadă, puteți avea o viață bună, doar ceea ce nu te ucide te face mai puternic.

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu