Penalul Viorel Ponta a afirmat că românii sunt ţigani

duminică, octombrie 16, 2016 12:02
Posted in category Educatie

Ponta, tiganiA fost odată un accident tare nefericit în istoria românilor. A ajuns premier un prostovan, un neica nimeni, un plagiator, un mitoman, un mafiot, un idiot sub numele de Victor Viorel Ponta (Puie Monta pentru prieteni).

Ca orice ignorant, acest Ponta are multe tâmpenii debitate de-a lungul timpului, de la faptul că marele domnitor Constantin Brâncoveanu a fost împușcat de turci (de fapt, a fost decapitat împreună cu cei 4 fii ai săi, deoarece a refuzat să treacă la islamism, nu ca Puie Monta ce a acordat rapid autorizatie de construcție pentru o mega-moschee, deși România este o țară creștină, și a devenit consilierul unui dictator sadic, Erdogan, nenorocitul ce a pus și pune umărul la islamizarea Europei) și până la faptul că a votat cu Ion Rațiu în 1990 (afirmație debitată la Antena 3, într-un dialog cu amicul Gâdea), deși în 20 mai 1990 Puie Monta avea doar 17 ani și 8 luni, adică nu împlinise 18 ani pentru a avea drept de vot (dacă-i adevărat că a votat a încălcat legea, ca un viitor penal care se respectă, iar dacă doar s-a lăudat este un prostovan care uită și momentul nașterii și/sau este incapabil să facă un calcul de clasa a III-a pentru a realiza câti ani avea în mai 1990).

Anchetatul penal Viorel Ponta, pe când era prim-ministrul României, despre români: „Timp de secole, românii au fost în mișcare în Europa și au fost istoric discriminați”

Nu mai știu cum stau lucrurile azi, dar la admiterea în Facultatea de Drept, în anii 1980, se dădea examen la Istoria Românilor. Acest jeg penal, acest gunoi nereciclabil de Ponta nu știe oare, deși a dat examen de admitere la Facultatea de Drept, că românii nu au fost în mișcare prin Europa? Românii și-au dat viața în oștile lui Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Iancu de Hunedoara pentru Europa creștină, pentru ca noi să avem azi o țară și un popor, dar să fim guvernați de tembeli ca Ponta, care s-a angajat să-i facă sex oral periodic lui Erdogan. Acest nenorocit prost și incult, mincinos și plagiator, hoț și mafiot, păpușa și prietenul mafioților, ne face țigani din ignoranță sau intenționat? Ponta, prostul Universului, țiganii au fost în mișcare timp de secole, cu privirea după avuția altora, pentru a o fura, nu românii! Țiganii au fost, sunt și vor fi “discriminați” pentru că nu au respect față de munca altora, când fură, sau față de viața altora, când ucid. Chiar un albanez imbecil și cretin ca tine nu poate face deosebirea dintre țigani și români?

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

3 Responses to “Penalul Viorel Ponta a afirmat că românii sunt ţigani”

  1. Stet Vasile says:

    octombrie 16th, 2016 at 21:13

    La votul din 1990 nici eu nu aveam încă 18 ani împliniți dar că o excepție în acel fatidic an exista o lege care permitea să votezi dacă implineai vârstă majoratului în anul în curs!

  2. Al Dorin says:

    octombrie 19th, 2016 at 23:07

    Ca romanii sunt tigani..are dreptate Victor Viorel Bucur …cu numele de imprumut Ponta ! Odata ce in CI , tiganii sunt trecuti romani, la ce D-zeu sa ne mai lamentam ?!.. O publicatie italiana a facut un recensamant paralel cu cel facut de PDL-isti in 2011 , iar rezultatul [ ?!…] , romanii de sorginte latina sunt numai cu vreun milion si jumatate mai multi decat populatia tiganeasca cu origini asiatice si indiene ! Stai sa vezi pirandele cum fată , dupa ce s-o adopta renta viagera pentru mamele eroine !!! Vai de latinitatea noastra !

  3. Dupa ce-a jefuit Romania, PSD-ul incepe s-o islamizeze | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 21st, 2016 at 19:46

    […] Penalul Viorel Ponta a afirmat ca romanii sunt tigani […]

Adauga un comentariu