Prin tolerarea şi încurajarea extremismului în ultimii 5 ani, PSD şi PNL repetă la milimetru scenariul din decembrie 1989

marți, aprilie 22, 2025 7:15

Crin AntonescuÎn 16 decembrie 1989, la Timişoara, izbucneşte Revoluţia Română, anticomunistă şi împotriva clanului Ceauşescu, pe fondul înfometării populaţiei, izolării României comuniste de lumea civilizată, a terorii exercitate de Poliţia Politică a dictaturii comuniste, Securitatea.

Revoluţia Română din decembrie 1989 se extinde rapid în toată ţara, în perioada 16-21 decembrie 1989, mai ales în marile oraşe, Sibiu, Cluj, Braşov etc., inclusiv în Bucureşti.

La 22 decembrie 1989, ora aproximativă 12:00 AM, tiranul Ceauşescu şi sinistra lui soţie, Elena Ceauşescu, zboară cu elicopterul de pe sediul Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist Român (PCR), simbolul dictaturii comuniste din acea perioadă.

Urmează câteva ore de fericire generală, când toată lumea era fericită şi se îmbrăţişa, bucuria eliberării din ghearele dictaturii ceauşiste fiind totală.

Ei bine, în acel moment, probabil, gaşca de KGB-işti din jurul lui Ion Iliescu a realizat că prea e pe bune Revoluţia şi că, în aceste condiţii, va urma procesul criminalilor comunişti şi securişti, dacă nu ajunge la putere unul dintre ei.

Cum au rezolvat problema tovarăşii foşti comunişti şi securişti de nuanţă KGB? Au inventat „teroriştii”. Mai exact, în seara de 22 decembrie 1989, aşa-zişii terorişti (nici până astăzi nu e foarte clar cine erau) au început să tragă în oamenii care se bucurau pe străzi.

Şi aşa au apărut „eliberatorii”, clica lui Ion Iliescu, fost student la Moscova, unde a fost racolat de KGB, cu soţia rusoaică (am auzit-o odată, prin 1995, la radio, şi vorbea foarte stâlcit limba română; soţia lui Ion Iliescu nici măcar n-a făcut efortul, în 50 de ani, să înveţe bine limba română; probabil că în familia lui Ion Iliescu se vorbea limba rusă).

În anii următori, clanul Ion Iliescu = FSN = PDSR = PSD a cerşit votul românilor venind cu textul „V-am scăpat de terorişti!”.

În ultimii 5 ani, scenariul pare să se repete la milimetru. Puterea PSD+PNL nu face nimic pentru stopa extremismul, ba chiar încurajează extremiştii să se manifeste.

În pandemie, în timp ce românii obişnuiţi erau amendaţi şi erau cercetaţi penal pentru încălcarea regulilor sanitare, AUR-olacii Şoşoacă şi Simion, care organizau mitinguri şi adunări de protest, nu păţeau absolut nimic, în România guvernată de PSD+PNL, cu ministru de Interne PNL.

Televiziunile (Realitatea TV, România TV etc.) care promovau extremismul şi extremiştii, încălcând legile ţării şi Constituţia României, nu erau sancţionate de CNA (Consiliul Naţional al Audiovizualului), majoritatea în CNA deţinând-o cei numiţi de PSD+PNL.

În campania electorală din 2024 şi la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din noiembrie 2024, PSD+PNL au făcut reclamă partidelor extremiste, ba chiar au dat voturi candidaţilor partidelor extremiste.

De ce extremiştii sunt de un real folos PSD-ului şi PNL-ului? Simplu, ca şi „teroriştii” din 1989, scopul lor este să apară „eliberatorii” PSD+PNL, care ne scapă de extremişti, adică merită votaţi.

Şi uite-aşa cel mai nociv grup infracţional din România, că partid politic nu-i putem spune, e vorba de Partidul Social Democrat (PSD), care numai social-democrat nu e, pare curat şi uscat, un adevărat partid european, ce mai încoace şi încolo. Curat-murdar, coane Iohannis!

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu