Români remarcabili şi alte specii
luni, aprilie 13, 2026 7:41
Matei Zaharia este român. Cofondator Databricks. Iar imaginea lui afișată la Nasdaq spune mult despre valoarea românilor în tehnologie.
Recent, a primit ACM Prize in Computing, una dintre cele mai importante distincții din informatică, acordată de ACM.
În România, despre mulți oameni excepționali se vorbește prea puțin. Iar de multe ori trebuie să plece, ca să fie văzuți cu adevărat.
Avem români care construiesc tehnologii ce schimbă lumea. Întrebarea este: știm să-i vedem înainte să-i aplaude alții?
Silviu Gresoi pe LinkedIn (https://www.linkedin.com/in/silviu-gresoi/)
Maghiarii ies masiv la vot pentru ţara lor. Românaki nu s-au mişcat la vot, la parlamentare. Apoi urlă că sunt furaţi.
Prezenţa la vot în Ungaria, la ora 15:00, era de 66%. Procesul de votare se încheie la ora 19:00, ora locală, 20:00 ora României.
Viktor Orban, curva criminalului Putin, înfrângere zdrobitoare: Tisza: 55%, Fidesz: 38%. Ungaria alege drumul european.
După ce Ucraina s-a separat de ruşi, în privinţa calendarului (au renunţat recent la calendarul pe stil vechi, rusesc), cu ocazia Paştelui, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, alături de prima doamnă a Ucrainei, a oferit cadouri copiilor ai căror părinţi au murit apărând Ucraina.
Puşcăriaşul Sorin Ovidiu Vântu (SOV), ce a furat mii de români naivi care şi-au depus banii la Fondul Naţional de Investiţii (FNI), paravan pentru SOV de a se îmbogăţi din munca altora, este astăzi mare suveranist. Ăsta trebuia să putrezească în puşcărie, dar l-au scos mafioţii din PSD prin măcelărirea Justiţiei.
„Aveam nevoie de banii din fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocaţi pe nimic.” (E. Rădulescu, BNR)
https://www.comisarul.ro/articol/aveam-nevoie-de-banii-din-fondul-de-rezerva-ca-sa-_1623259.html
Ceauşiştii, adepţii unui dictator ateu ce a demolat biserici, unele monumente istorice, se pregătesc de Învierea Domnului.
În timp ce o parte a populaţiei îl înjură pe Nicuşor Dan pentru numirile de procurori la vârful Justiţiei, caracatiţa PSD continuă să fure nederanjată de nimeni în România, deoarece statul român = PSD.
Rezultatul studiului religiei în şcoală: eşti înjurat ca la uşa cortului, pe reţelele sociale, de mioriticii cu icoane la profil.
Romanii au inventat alfabetul latin, cifrele romane, canalizarea, disciplina etc. Dacii au „inventat” un singur lucru: jaful.
Revoluţia maghiară din 2026: 100.000 de oameni la Budapesta, anti-Orban: „Ruşii, plecaţi acasă!”. Să sperăm că, mâine la urne, regimul putinist din Ungaria va fi trimis la coşul de gunoi al istoriei.
O ţară ţiganizată, nu poate fi civilizată. O ţară manelizată, nu poate fi alfabetizată (ştiinţific). De aceea AUR, Georgescu…
În România, până şi UDMR-ul e pro-Orban-ul Ungariei, adică pro-Putin. De aceea, în ultimii ani, PSD+UDMR = love(le) furate.
Ăştia care nu ştiu să pună o cratimă, vor să conducă România în era Inteligenţei Artificiale (AI-ului) şi a revoluţiei informaţionale (hă, hăăă, hăăăă). Suveranişti = analfabeţi, violatori, asistaţi, interlopi etc.
The Guardian: Ponta, Orban, Putin, dictatorii Europei de Est
Mircea Dinescu a primit peste jumatate de milion de euro de la mafiotul Sorin Ovidiu Vântu
Cum îi lingea tălpile Stelian Tănase mafiotului Sorin Ovidiu Vântu
Sorin Ovidiu Vântu: „Doruleţ, eu hotărăsc ce scrieţi voi şi ce nu în Academia Caţavencu”





