Românul se naşte poet şi moare şpăgar (XXIII)
joi, noiembrie 2, 2023 8:22
Halat să vă fie!
Ce are sula şi bisturiul cu prefectura
Judeţul Caraş-Severin are (avea în ianuarie 2005 – n.m.), ca orice judeţ care se respectă, ca să nu mai zicem de judeţele care se respectă mai puţin sau nu se respectă deloc, un prefect nou. Numele lui este Gavril Soran şi este (era în ianuarie 2005 – n.m.) şeful filialei locale a PNL (Partidul Naţional Liberal).
Înainte să fie prefect, Gavril Soran a fost, ca orice om care se respectă sau nu se respectă deloc, angajat prin diverse locuri. Unul dintre aceste locuri este Spitalul Judeţean din Reşiţa, unde Soran a fost director. A trecut ceva timp de atunci, aşa cum au trecut şi zvonurile că pe vremurile alea o banală asistentă la Spitalul Judeţean plătea la angajare, să zicem, vrei două mii de mărci (marca = unitate de măsură monetară folosită în Germania, înainte de introducerea monedei euro – n.m.).
Fetele care nu aveau bani se puteau descurca şi fără, fireşte. Căci nimic nu era mai simplu decât să lepezi haina civilă şi să pui la loc halatul de asistentă, dacă între cele două momente treceau 10-15 minute de incertitudine vestimentară în cabinetul cui trebuie.
Vameş-balmeş de câteva mii de euro pe schimb
La noi în ţară, pe lângă câmpiile mănoase, mai există şi alte locuri unde iarba nu se usucă niciodată. Unul dintre aceste locuri este Vama Albiţa, unde, aşa este, iarba nu se usucă niciodată, pentru că nici nu stă prea mult timp acolo.
Iarba stă doar câteva minute, timp suficient ca vameşii să nu observe nimic deosebit în timpul serviciului lor. Aşa trec zilele la Vama Albiţa, şi iarba de acolo e mereu proaspătă, iar suma pe care o fac vameşii într-o singură tură (12 ore) este între 5 şi 8 mii de euro, să trăiască naşu’, n-a mâncat, n-a băut, doar a fumat.
Un nou refren (în 2005 – n.m.) pe străzile Bucureştiului:
Cedează trecerea banilor din buzunarul tău în buzunarul lor
Pe strada Mântuleasa, imediat cum intri din Calea Călăraşi, îţi apare brusc în faţă un semn de „Acces interzis”. Semnul acesta a apărut acolo la scurt timp după ce, la celălalt capăt al Mântulesei, cel care dă în Calea Moşilor, a fost ridicată, din pământ, din iarbă verde, o benzinărie.
Pompele rele de gură zic că patronul benzinăriei ar fi plătit o frumoasă sumă (câteva miare de euro), acolo unde trebuie, pentru ca semnul acela de „Acces interzis” să fie instalat în acel loc, iar toate maşinile care intră pe Mântuleasa (dinspre Moşilor) să dea piept cu benzinăria sa.
Pe vremea când era primar general, Viorel Lis a încasat un miliard de lei (vechi – n.m.) de la magazinul Billa Floreasca, pentru instalarea unui semafor pentru maşinile care ies din parcarea Billei.
Regula de circulaţie de trei simplă ar fi următoarea: dacă pentru un semafor (cu trei culori) s-a luat un miliard de lei (vechi – n.m.), cât ar fi trebuit să se ia pentru un amărât de „Acces interzis”?
Să ne stresăm la fruntieră cu Poliţia de Frontieră
Traian Băsescu (în 2005, anul despre care este vorba, preşedintele României – n.m.), care pe vremuri avea probleme mari ori de câte ori îl prindeau tunetele şi fulgerele la serviciu, pe vapor, a ajuns să tune şi să fulgere el însuşi înspre serviciile altora. A tunat şi a fulgerat de curând (în ianuarie 2005 – n.m.) înspre serviciile şefilor din poliţie.
Unul dintre cei care ar fi trebuit să se simtă foarte încărcat electric în urma firmaţiilor preşedintelui este chestorul Neagu de la Poliţia de Frontieră, sub comanda căruia bugetul instituţiei a fost curentat ori de câte ori s-a putut.
Şi s-a putut, iar ca să vă dăm un exemplu foarte mic, o să vă spunem că, anul trecut (în 2004 – n.m.), Poliţia de Frontieră a cumpărat laptop-uri Olivetti la preţul de 4.900 de euro pe bucată, deşi pe piaţă se găseau cu 1.400 de euro.
Diferenţa de preţ a venit în ajutorul firmei prin care s-a făcut achiziţia şi la care a rămas comisionul, firmă ce are un acţionariat aşa de interesant de zici că-i Real Madrid, adică plin doar de stele. („Academia Caţavencu”, nr. 683/2005)
Citeşte şi articolele:
