Scurta istorie a masinilor din Romania

sâmbătă, noiembrie 4, 2017 12:23
Posted in category Diverse

Casa, gradina, Caruntu Elena, TataraseniAtunci când vorbim despre maşini fabricate în România, cei mai mulţi dintre noi avem în minte o singură imagine: maşina Dacia fabricată începând cu 1968. Din fericire, România nu numai că a fost printre primele zece ţări care au introdus automobilul încă de la apariţia sa, dar prima fabrică de maşini a fost înfiinţată în ţara noastră încă din 1908. Desigur, pe atunci nu se punea problema existenţei unor scaune auto copii, pentru primele modele de maşini. Mai mult, Bucureştiul a avut primul serviciu de circulaţie, în anul 1900. Un an mai târziu, prinţul Bibescu, pasionat de sporturile cu motor, înfiinţează Automobil Club Român (ACR).

În 1904, România avea 51 de automobile înregistrate. În 1926, erau înregistrate 11.306 maşini, iar în 1939 erau înmatriculate 25.876 de maşini. În 1909, începe producţia de camioane şi autobuze. Trebuie, însă, precizat un element important în felul său: toate aceste fabrici în care se construiau maşini erau în Ardeal, provincie istorică românească ce nu făcea parte, înainte de 1918, din Regatul României. Chiar şi aşa, pe atunci încă nu apăruseră scaune auto Isofix, atât de căutate astăzi.

Au existat şi automobile 100% româneşti, fabricate în străinătate. Astfel, Dumitru Vasescu a construit, în 1880, o maşină pe aburi, cu care a circulat pe străzile din Paris. Iar Aurel Persu a reuşit, în 1921, să construiască primul vehicul aerodinamic din lume, cu roţile integrate în caroserie. Cu acest model de maşină, Aurel Persu a mers 120.000 km, pentru a-i dovedi fiabilitatea. Interesant este şi faptul că maşina lui Persu avea coeficientul aerodinamic de numai 22%, adică exact cât un Ferrari din zilele noastre.

Pe atunci copiii circulau mai puţin cu maşinile, acestea fiind apanajul bărbaţilor. Aşa încât nici nu se punea problema să existe scaune auto rear facing, modele existente astăzi, în lumea noastră, unde maşina a devenit o banalitate. După al doilea război mondial, începe perioada dominaţiei automobilului în toată lumea, iar România nu putea face excepţie. Într-o perioadă relativ recentă, România construia maşini de teren, autobuze, camioane, tractoare, multe dintre acestea fiind destinate exportului.

Avem, aşadar, ca ţară, o tradiţie mai mult decât onorabilă în ceea ce priveşte construcţia de maşini, plus un şir de inventatori români fără de care maşinile zilelor noastre nu ar fi existat în forma actuală. Rămâne ca prezentul, dar mai ales viitorul, să confirme măreţia acestui trecut în care maşinile şi inventatorii români erau printre primii din lume.

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu