Securiştii criminali către Doina Cornea: “În zeghe vei putrezi!” (II)
duminică, decembrie 29, 2019 13:19Doina Cornea: “Dosarul (de la Securitate – n.m.) nu suflă o vorbă despre bătăile încasate. În luna mai 1988, pentru că nu m-am supus ordinului de a nu ieşi pe stradă, miliţianul cu chipiu alb şi apoi căpitanul Herţa (făcut maior la începutul regimului Iliescu) m-au bătut bestial de mai multe ori la rând, pentru că am reluat tentativele de a ieşi.
În luna septembrie a aceluiaşi an, am primit o lovitură de neuitat, cu bastonul de cauciuc, din partea maiorului Jurcuţ (anchetator), în sediul Securităţii.
De asemenea, în noiembrie, tot în ’88, am fost luată la palme în sediul Miliţiei de un aşa-zis anchetator, în timp ce colegul său, destul de bruneţel, m-a expediat afară, dându-mi un picior în partea posterioară şi înjurându-mă de mamă.
Modul scandalos şi brutal în care, de multe ori, eram urmăriţi nu este menţionat în dosar.
Există două registre cartonate care mi-au fost arătate după 1989, la Procuratura Militară, unde era depozitată arhiva Securităţii. Pe unul dintre registre scrie “Diana” (adică, eu), pe celălalt “Dobrin” (fiul meu). Dar mă îndoiesc că în aceste registre, pe care SRI nici până astăzi (era februarie 2004 – n.m.) nu le-a predat CNSAS, în afară de deplasările noastre pe ore şi minute ar fi menţionată şi brutalitatea cu care, uneori, eram urmăriţi. Voi evoca două-trei situaţii:
- O urmărire, în plină zi, prin ceaţă, pe malul Someşului, pe o peluză necirculată, unde coborâsem pe jos, în speranţa că nu vor putea pătrunde cu maşina în care se aflau. Dar au coborât, obligându-mă să alerg aproape, în faţa maşinii lor, altfel riscam să fiu împinsă în râu.
- O urmărire nocturnă. Mă întorceam de la un spectacol. Ştiam că maşina care înainta încet în urma mea, pe carosabil, era a lor. (Fuseseră cu mine şi la teatru, unde, ca de obicei, îi sculaseră pe spectatorii din spatele meu, oferindu-se să ocupe din locurile rezervate în faţă.) La un moment dat, maşina urmăritoare a urcat pe trotuar, spre mine. M-am speriat de moarte, dar n-am schiţat nici un gest de spaimă. Au coborât din nou pe carosabil, apoi din nou spre mine şi tot aşa până când bordura nu le-a mai permis să urce pe trotuar. Atunci au oprit şi au aruncat cu pietre în direcţia mea.
- Mai menţionez urmărirea din 31 octombrie 1989, când împreună cu fiul meu am luat-o spre Făgăraş pentru Ziua morţilor. Ajunşi la Alba-Iulia, ne-au somat, în plin centru, să ne întoarcem imediat la Cluj. Fiul meu a avut inspiraţia să se adreseze trecătorilor spunând: “Dânsa e Doina Cornea. Securiştii nu vor s-o lase să-şi continue drumul la Făgăraş”. Spre surpriza noastră, dar şi a securiştilor, acei oameni, simpli muncitori, s-au oprit în faţa noastră scandând: “Nu vă lăsaţi, doamnă!”. Securiştii au cedat. Ţin să le mulţumesc acelor cetăţeni pentru solidaritatea şi curajul lor.
Există totuşi documente documente în dosar, care atestă – prin însăşi prezenţa lor acolo – ilegalităţile comise de conducerea Securităţii, care dădea dispoziţii să se comită astfel de acţiuni: e vorba de transcrierea convorbirilor noastre din casă, înregistrate; fotocopiile scrisorilor mele şi ale unor telegrame expediate de mine şi oprite să ajungă la destinatari (nu ştiu cum le dibuiau prin cutiile poştale!); scrisori expediate mie, pe care niciodată nu le-am primit, dar fotocopiate în dosar – confiscare şi violarea corespondenţei, nu-i aşa?
Închei, mulţumind acelor ţărani care au avut curajul şi demnitatea de a-şi exprima solidaritatea cu protestul lansat de mine, la Europa Liberă, împotriva demolării satelor. Fără accesul la aceste dosare n-aş fi aflat niciodată de existenţa acestor oameni adevăraţi.”
Citeste si articolele:
- Securiştii criminali către disidenta Doina Cornea: “În zeghe vei putrezi!” (I)
- Cum şi-au însuşit foştii securişti comunişti avuţia naţională a României
- Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, ucis în bătaie în beciurile Securităţii, despre securiştii comunişti criminali (II)
- Securitatea – o haită
- Un caz emblematic şi simptomatic