Sergiu Nicolaescu, cel care şi-a mutat limba din fundul dictatorului criminal Nicolae Ceauşescu în fundul KGB-istului criminal Ion Iliescu

marți, decembrie 14, 2021 8:14

Sergiu Nicolaescu si Ion IliescuFoarte multă lume se întreabă cum a fost posibil ca un grup de infractori PSD-işti să fure tot în această ţară, să distrugă justiţia, să organizeze mineriade, să facă posibil măcelul din 10 august 2018, să rămână cu averile furate intacte şi să oblige milioane de români să emigreze.

Nu există un răspuns unic la aceste întrebări, ci mai multe răspunsuri, grupate pe categorii. Iar una dintre aceste categorii s-ar putea numi “pupincurismul faţă de PSD” al unor personalităţi publice din România. Deşi aveau şansa, după decembrie 1989, să-şi spele păcatele, să se “pocăiască” (în limbaj creştin), nu numai că n-au făcut-o, dar au devenit marionetele ciumei roşii şi ale KGB-istului criminal Ion Iliescu.

Un astfel de personaj odios este Sergiu Nicolaescu. Folosind corupţia din România, prin trafic de influenţă, prin pupincurismul deşănţat la adresa lui Ion Iliescu şi al camarilei PSD-iste, spre binele propriu, Nicolaescu Sergiu a contribuit decisiv la înrobirea României de către baronii PSD şi aducerea acestei ţări la şliţul infractorilor din politică.

Fost pupincurist al dictatorului criminal Nicolae Ceauşescu, Sergiu Nicolaescu, după decembrie 1989, a folosit minciuna pe post de armă politică, deoarece minciuna este sufletul nepieritor al comunismului, cum inspirat spunea un filozof polonez.

Iată, mai jos, un articol scurt din 2004, despre caracterul urât al “marelui regizor”, de fapt un sclav al regimului comunist, realizator de filme propagandistice bolşevice de căcat.

Nu trageţi, dom’ Semaca, vreau să mă fac şi eu de caca! (“Academia Caţavencu”, nr. 665/2004)

Marele regizor de film şi revoluţionar de mucava Sergiu Nicolaescu se laudă (se lăuda în 2004 – n.m.) mult cu curajul lui, cu cascadoriile pe care cică le-ar fi făcut el, mă rog, nu mai trebuie să vă spunem noi cu ce se laudă, îl ştie toată lumea.

Pentru a-şi sublinia şi mai tare meritele, Sergiu Nicolaescu s-a apucat să rescrie istoria Revoluţiei din 1989 chiar în Flacăra lui Adrian Păunescu. (În paranteză fie spus, la rescriere, scoate pasajul cu flegmele adresate de revoluţionari lui Adrian Păunescu.)

Iată cum rescrie evenimentele de la un celebru Congres al PCR (Partidul Comunist Român – n.m.): “Mă aflam, ca invitat, în sala Congresului, în ultima zi, atunci când, după cuvântul lui Adrian Păunescu (se înţelege de aici că şi porcul de Adrian Păunescu era o rotiţă importantă în angrenajul criminal al comuniştilor – n.m.), bătrânul Pîrvulescu a cerut şi el să vorbească. Făcând, pentru început, o apreciere negativă la adresa antevorbitorului său, sala plină de activişti şi securişti care îl antipatizau de Adrian Păunescu a reacţionat favorabil, ceea ce a încurajat pe vorbitor. Atacurile lui a fost singurele în întreaga istorie a comunismului românesc adresate public unui dictator şi în care bătrânul l-a acuzat pe Ceauşescu (…) O clipă am simţit nevoia să fug la tribună şi să strig în microfon ce aveam pe suflet. M-am considerat întotdeauna un om curajos, uneori până la inconştienţă, şi totuşi n-am făcut-o”.

Nu vă speriaţi, Sergiu Nicolaescu a ajuns, totuşi, la tribună, la Congresul Culturii şi Educaţiei Socialiste şi, plin de curaj aproape inconştient, a spus: ”Incursiunea pe care tovarăşul Nicolae Ceauşescu – în memorabila sa expunere la Congresul educaţiei politice şi al culturii socialiste – o întreprinde în istoria îndepărtată a românilor arătând că, de la înfiinţarea statului dacic centralizat în secolul I î.e.n. şi până în ziua de azi, poporul nostru a plătit cu jertfe grele păstrarea fiinţei naţionale, are o deosebită importanţă pentru înţelegerea mai profundă a ideii de patriotism, pentru insuflarea sentimentelor de mândrie naţională, în special, la tânăra generaţie care – după cum spunea secretarul general al partidului – pentru a-şi cunoaşte cu adevărat ţara trebuie să-i cunoască istoria (…)”.

Iată o mostră deosebită de curaj al lui Sergiu Nicolaescu: într-o singură frază, stufoasă, ce e drept, l-a pupat de două ori în fund pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu!

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu