1877: rusi, otomani si ceva romani

luni, ianuarie 15, 2018 19:33
Posted in category Istorie

Adevarata istorie a romanilorŞonţu şi Mărăcineanu iau la gloanţe otomanu’

În frumoasa lună august a anului 1877, exact când armata rusă trecea pe lângă o mare înfrângere, armata română trecea pe lângă Plevna, după ce mai întâi trecuse Dunărea. Turcilor din fortăreaţă le păsa prea puţin. De aceea ei puteau fi văzuţi tolăniţi şi fumând fără griji, în mai toate schiţele de front semnate de artiştii creştini ai epocii. Singur, Osman Paşa înţelegea pericolul. Mai ales după ce, cu două nopţi în urmă, spahii săi îl capturaseră pe acel analist politic scund şi bâlbâit din Moldova. Atunci, după un lung interogatoriu transmis pe principalul post al Turciei, Ramadanul, pricepuse clar că Imperiul Otoman e un uriaş cu picioare de lut.

În schimb, Marele Duce Nicolae consuma liniştit sugiuc şi habar n-avea că turcul se pregătea să-l bage în rahat. Şi cum ziua ţarului pica pe 30 august, Alteţa Sa a ordonat principelui Carol să ordone armatei române un atac de zi asupra redutei Griviţa I. Simultan, muscalii urmau să se năpustească asupra întregii Plevne, având ca unic rezon militar aniversarea lui Alexandru al II-lea.

Ca odinioară Mircea cel Bătrân la Nicopole, Carol a sugerat aliaţilor obişnuita moderaţie vicleană, atât de necesară în abordarea unui măcel antiotoman tipic. Însă, peste noapte, la statul major rusesc, vodca s-a dovedit un sfetnic mai bun. Aşa că, în zori, bulgarii care dormeau în cătunele apropiate şi-au amânat munca la castraveciori şi s-au întors pe partea cealaltă, crezând că afară tună.

Într-adevăr, musulmanii s-au pus cu tunul pe tot ce mişcă în vale. Primii care n-au mai mişcat au fost soldaţii ruşi, urmaţi îndeaproape de subofiţerii ruşi şi de câteva zeci de ofiţeri. Românii, mai iscusiţi în hărţuieli, capcane, ambuscade şi psihologie otomană, s-au lăsat şi ei respinşi, dar numai de trei ori. A patra oară, conduşi de maiorul Sonţu şi căpitanul Walter Mărăcineanu, au luat-o de-a dreptul prin foc, prin spăngi, prin gloanţe, prin fum, prin mii de baionete şi până la urmă au ajuns sus-sus la parapete. Acolo, au pus piciorul în Griviţa I şi mâna în beregăţile ultimilor apărători ai conceptului de paşalâc, pe care poetul spune că i-ar fi întrebat neaoş, româneşte: “ce căutaţi voi, mă, în munţii noştri?”.

Minunata faptă de arme a dorobanţilor n-a trecut neobservată. Mai întâi au observat-o turcii, care ne-au împuşcat o mie de ostaşi până să-i nimerească pe maiorul Şonţu şi pe căpitanul Mărăcineanu. Apoi au observat-o ruşii, care, după ce i-au făcut ţarului alt cadou de ziua lui, au adoptat pe şest toate recomandările tactice ale principelui Carol. Plevna urma să fie cucerită prin asediu. Dar abia în episodul următor. (“Academia Caţavencu”, nr. 406/1999)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu