A șaptea dimensiune

Cu timpul, prin septembrie 1877, vodca îşi pierdea influenţa asupra Marelui Duce Nicolae. Tulburelul bulgăresc, aromatizat cu gogonele şi ridichi, câştigase atâta teren, încât graniţele Rusiei eliberatoare îşi tot făceau drum prin podgoriile gazdelor. Această schimbare a meniului lichid avu darul să limpezească oarecum situaţia. Planul prinţului Carol începu să prindă contur în gândirea muscalilor şi, printre aburii istorici ai samagonului, ieşi la lumină ideea unui asediu civilizat.

Plevna urma aşadar să fie înfometată de ruşi, iar numele inspirat al victoriei să fie “inaniţie”. Osman Paşa, cătană bătrână, a înţeles pericolul imediat, la prima cină fără fazani, motiv pentru care a ordonat mai întâi să se strângă masa şi apoi să se străpungă încercuirea.

Se povesteşte că, în timpul bătăliei, başbuzucii îşi acopereau urechile pentru a nu fi asurziţi de chiorăitul maţelor. Astfel, ei nu mai auzeau nici bubuitul tunurilor române şi nici artileria vânturilor muscalilor sătui, încurajaţi de must şi de fasole să ţină piept atacului adormiţi într-o rână. În debandada ce-a urmat încleştării, neştiind cui să se predea, Osman a aruncat o privire generală asupra câmpului de luptă.

Dezastrul era total. Plevna căzuse în mâinile românilor, iar aceştia în mâinile ruşilor. Peste tot, grupuri de prizonieri fumau resemnate din narghilea, în timp ce ici-colo debutau, ca un semnal sonor al victoriei, cele două strigăte istorice ale maicii Rusia: “Davai ceas, davai pendul!”. Prin urmare, la 10 decembrie 1877, generalisimul turc s-a aruncat cu pasiune în braţele românilor şi în special în ale colonelului Mihai Cerchez, cel care a interpretat magistral rolul lui Mircea Albulescu în filmul “Independenţa”. Între timp, dorobanţii mai zdrobiseră Rahova şi urmau să calce-n picioare Vidinul. Dar, auzind că pictorul Nicolae Grigorescu a ieşit cu sculele pe teren şi priveşte în direcţia Smârdan, băieţii noştri au dat o fugă prin câmpul său vizual, treabă din care a ieşit un tablou de toată frumuseţea.

Turcii erau aşadar la pământ, iar pământul, deşi al bulgarilor, era la ruşi. Românii aveau victorii la Plevna, Rahova şi Smârdan, obţinând şi un egal aproape de casă, pe 12 ianuarie 1878, la Vidin. Dar pentru turneul final, Cupa Păcii, mai aveam mult de tras în calificări. (“Academia Caţavencu”, nr. 407/1999)

Citeste si articolele:

• 1877: rusi, otomani si ceva romani
• Treceti, batalioane romane, Balcanii
• Ne-am luat in mana soarta si apoi la palme Poarta
• Fiecare revolutie pe mana noastra piere
• Somn usor, somn usor, va pazeste un craisor