A șaptea dimensiune

Ce-ar mai fi de spus? Că revoluţia de la 1848 a sfârşit-o prost? Că elanului de libertate al Principatelor i s-au opus mustaţa de husar, căciula de muscal şi şalvarii de başibuzuc? Că trei imperii şi-au adus pifanii să-şi facă armata şi nevoile pe sfintele idealuri ale lui Bălcescu? Că în Ţara Românească a venit la tron Barbu Ştirbei şi-au plecat într-o lume mai bună toţi suspecţii care n-au găsit bilete la Paris? Că în Moldova a rămas domn pramatia de Mihai Sturdza? Că în Transilvania a rămas ca-n tren şi românii au rămas în gară? Că, aşa cum îi şade ei bine în revoluţii, armata a tras în popor, când cu flinte ruseşti, când cu tunuri turceşti, când cu precizie austriacă?

Da, s-ar putea spune şi aşa. Dar, cum noi suntem deprinşi din moşi-strămoşi să privim doar jumătatea plină a pocalului istoric, vom căuta un happy-end decent, onorabil şi mioritic. Căci fără strămoşii paşoptişti cu pletele-n vânt şi mintea răvăşită de idei imposibile n-am fi înţeles noi, o sută cincizeci de ani mai târziu, care-i diferenţa între revoluţie şi lovitură de stat. Fără ei şi fără repetatele lor plecări grăbite în Oraşul-Lumină, unirea Principatelor ar fi rămas printre obsesiile lui Mihai Viteazul şi numănui nu i-ar fi trecut prin cap să poreclească Bucureştiul “Micul Paris”. Iar fără îndrăzneala lor de a se lăsa fugăriţi de poteră prin spaţiul carpatin n-am fi putut nici noi astăzi rânji prosteşte la faptele contemporane ale noilor fanarioţi. (“Academia Caţavencu”, nr. 403/1999)

Citeste si articolele:

• Somn usor, somn usor, va pazeste un craisor
• Hai, popor, in Dealul Spirii, sa te invat tabla inmultirii
• Dupa lupte seculare, am ramas cu ochii-n soare
• La 1848, fara KGB-isti, revolutia nu poate fi confiscata
• Pasoptisti din toate tarile romane, uniti-va!