A șaptea dimensiune

Pe măsură ce rămânea viu, în contra curentului de epocă, Constantin Mavrocordat îşi sporea palmaresul de domn fanariot, adăugând noi şi noi mandate alternative în cele două ţărişoare româneşti în care obişnuiau turcii să-l numească. A doua lui domnie în Moldova s-a succedat imediat celei din Ţara Românească, adică în anul 1741. Urcarea pe tron a întârziat o lună şi ceva – egală cu diferenţa de peşcheş care se cerea adăugată pentru noul post.

În acest moment al carierei lui itinerante de domnitor grec în ţările române, Constantin îşi propune să rămână în istorie ca lider luminat. Pentru atingerea acestui scop el desfăşoară mai multe acţiuni, între care se detaşează net promovarea lui Ion Neculce în poziţia de cronicar principal al regimului. Astfel, prin pana ascultătoare a maestrului realizările domniei par rupte direct din Contractul social al lui Jean-Jacques Rousseau sau, mai rău, conspectate din lucrările Plenarei PCR din 1972. De exemplu, între măsurile luate de Constantin Mavrocordat în Moldova şi relatate cu sârg de cronică, la loc de cinste se găseşte o relaxare fiscală fără precedent în istoria ţării. Nu numai că ţăranii au fost scutiţi de zecile de biruri care făceau deliciul Înaltei Porţi Otomane, dar cică boierul care continua să-şi exploateze de inerţie plăieşul risca pedeapsa detenţiei, extrem de riscantă pe atunci, când temnicerii analfabeţi ţineau cu mare aproximaţie socoteala anilor. După cum relatează cu obiectivitate cronicarul, aceste măsuri progresiste au ridicat conştiinţa de clasă a ţărănimii la un nivel atât de periculos, încât, dacă sultanul nu-l mazilea la timp pe avangardistul Costică, precis că revoluţia de la 1917 izbucnea prin 1743.

A doua linie de acţiune a domnului a fost latinitatea limbii oficiale a regimului grecesc. Constantin intuise avantajele post-mortem ale acestei teme populiste şi a interzis în mod radical corespondenţa oficială în limba greacă. Evident, dacă lucrurile scrise erau total neimportante. În rest, duiumul fleacurilor administrative era privilegiul limbii române, pe care logofeţii greci erau obligaţi s-o buchisească din spirit european. A fost interzisă, de asemeni, pe tot teritoriul Moldovei, ideea plăcuţelor bilingve, greco-slavoneşti. (“Academia Caţavencu”, nr. 496/2001)

Citeste si articolele:

• Ce căuta neamţu-n Oltenia?
• Nunţi, răscoale, jaf, mangoţi şi patru fanarioţi
• Bulevardul „Victoria Oportunismului”
• Din a ţării jupuire se înalţă-o mănăstire
• Abordezi domnia-n glumă? Faci bănet, dar faci şi ciumă