Despre India, patria ţiganilor, cea mai jegoasă ţară de pe Terra

duminică, octombrie 11, 2020 9:40
Posted in category Mass-media

PSD = ciuma rosieIndia are aproape 1.384.000.000 de locuitori (sursa), fiind pe locul doi în lume în privinţa ţărilor cu cel mai mare număr de locuitori (pe primul loc este China comunistă cu aproximativ 1.440.000.000) de locuitori.

India este o ţară coruptă. Cum corupţia ucide dreptatea şi egalitatea şanselor, în India sunt 1% foarte bogaţi (majoritatea dintre ei cu averile făcute prin corupţie, adică prin furt), 9% au un standard de viaţă relativ bun şi restul, 90%, săraci sau extrem de săraci, din ăia care călătoresc pe acoperişul trenurilor.

În India, locul de proveninţă al ţiganilor hoţi, criminali, cerşetori etc. care au îngrozit Europa în ultimii 20 de ani, cei mai mulţi proveniţi din România, ţara europeană cu cei mai mulţi ţigani, ei bine, în India nu se respectă nicio regulă de circulaţie, fiecare circulând cum îl taie capul. De aici rezultă şi numeroase accidente de circulaţie, în care autorii rareori sunt condamnaţi.

În India condiţiile mizere de viaţă, mai ales igiena precară, fac numeroase victime în rândul celor 90% săraci şi foarte săraci. Oraşele sunt murdare, cu excepţia cartierelor selecte în care trăiesc bogaţii Indiei, lipsite de servicii minimale de civilizaţie.

India, fosta colonie britanică, va depăşi, dacă se menţine ritmul actual, China în privinţa numărului de locuitori, iar jungla numită India nu va reuşi să gestioneze corect creşterea alarmantă a populaţiei, aşa încât India va deveni un teritoriu unde procurarea resurselor, hrana în principal, poate deveni o mare problemă. Dacă China comunistă a reuşit să ţină sub control creşterea numărului de locuitori, nu acelaşi lucru se poate spune despre India care, în maxim 10 ani, se va confrunta cu problema majoră a celui mai mare număr de locuitori dintre toate ţările, locuitori cărora statul corupt, ineficient, indiferent şi controlat de mafioţii din politică (oarecum ca în România) nu le va asigura cele necesare traiului de zi cu zi.

Dar ce se mai întâmplă prin India? Iată mai jos o ştire din 2004, din care realizăm cât de înapoiată este această ţară, care a dat lumii ţiganii atât de huliţi.

Coasa lux

În aceste vremuri de decadenţă şi superficialitate, în care nici moartea nu mai este ce-a fost odată, ni se pare o datorie morală, şi mortală, să aducem un omagiu acelora care s-au remarcat pe realizări durabile pe tărâmul morţii, al umbrelor.

Ca teoreticieni ai morţii, admiraţia noastră se va îndrepta astăzi către practicienii acestui domeniu. Un soi de colegi de breaslă, de care ne desparte însă un plus condiderabil de sânge rece.

Vom transmite salutul nostru domnului Nata Mallick din Calcutta, cel mai vechi şi mai serios călău profesionist din India (era în 2004 – n.m.). După 66 de ani de muncă şi zeci de oameni spânzuraţi în propriul domiciliu, Mallick a ieşit la pensie zilele acestea (iunie 2004 – n.m.).

Începând cu vârsta de 16 ani, domnul Mallick s-a dedicat cu pasiune şi cu dragoste pentru oameni acestei inedite meserii. L-a iniţiat în tainele acestul meşteşug (omucideri, secţia spânzurătoare) şi pe nepotul său care, dovedindu-se un veritabil talent, îl va înlocui.

Plin de încredere şi speranţă, bunicul a declarat: “Probhat (nepotul) este gata acum să-mi ia locul. Sunt convins că va fi un călău cel puţin la fel de bun ca mine.” I-o fi urat şi succes?

La asemenea experienţă şi tradiţie, ar fi şi păcat ca băiatul să nu-şi deschidă o firmă, fiindcă nu e puţin lucru ca, în 66 de ani de activitate, să n-ai nici o reclamaţie la OPC (Oficiul pentr Protecţia Consumatorului – n.m.), iar toţi clienţii care au apelat la tine să fie mulţumiţi.

Cu un marketing bun, câteva promoţii sau sampling-uri cu execuţii gratuite (să vadă clienţii că nu lucrezi de mântuială), cred că şi-ar mări considerabil cota de piaţă. (“Academia Caţavencu”, nr. 655/2004)

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.
Tags: ,

Adauga un comentariu