Fiul Doinei Cornea, Leontin Horaţiu Iuhas, despre cum şi-au pierdut securiştii microfoanele

luni, ianuarie 6, 2020 16:04

Leontin Horaţiu Iuhas si Doina CorneaLeontin Horaţiu Iuhas (în 2004): “În viaţa mea de dinainte de 1989 am avut cu securiştii nenumărate întâlniri mai mult sau mai puţin ne-plăcute.

Dar cea pe care vreau să o relatez a fost una în care nici măcar nu ne-am întâlnit în mod direct. Fiecare ştia sau bănuia ce face celălalt, dar acţiunile ne erau limitate. Nici unul nu putea face tot ce şi-ar fi dorit!

În Centrul de Calcul Minier, unde lucram, în afara sălilor ce conţineau sistemele de calcul, uşile nu se încuiau în timpul nopţii, neexistând aparatură, ci doar dulapuri cu dosare, cărţi şi benzi de calculator. Într-o sâmbătă, la ora 12, a venit la noi în birou mecanicul întreprinderii, revoltat la culme, să ne întrebe de ce avem nevoie acum de yală la uşă şi de ce nu se poate aştepta până luni. Fiind foarte miraţi, ne-a spus că l-a sunat directorul spunându-i ca foarte urgent să instaleze yală la uşa biroului nostru. Corelând acest lucru cu faptul că, tot în mod surprinzător, colegul meu Petru Diaconu fusese înlocuit din funcţia de “ofiţer de serviciu” de duminică cu un coleg care era cunoscut ca fiind legătura cu Securitatea şi care nu era programat niciodată în această funcţie, am ajuns la concluzia că “se pune ceva la cale”…

Pentru a vedea ce anume, am hotărât, împreună cu Petru (care, oricât de eram de hăituit de Securitate, nu mi-a întors niciodată spatele) să punem semne în biroul nostru şi să venim luni dimineaţă mai repede decât de obicei pentru a fi primii. În concluzie, am numărat cutele de la perdele, am aruncat câteva ace pe birouri, aparent în dezordine, am legat nişte sârme foarte subţiri şi imperceptibile de picioarele birourilor, am încuiat yala cea nouă şi am plecat…

Luni dimineaţă am controlat toate semnele şi am văzut că nici unle nu erau mişcate, în afara celor de la biroul meu. Trăgând biroul de la locul lui, am văzut nişte urme aproape imperceptibile pe zugrăveala peretelui între o priză şi şipca de la parchet. După ce am scos şipca, am văzut două bucăţi de conductor electric care intrau sub tencuială având la capete două capsule minuscule de microfon. Am luat atunci o sârmă şi am făcut un scurtcircuit într-o priză, după care am scos întreaga instalaţie ce era ascunsă sub tencuială.

Nu a trecut nici jumătate de oră după ce am pus la loc biroul, mascând astfel, cel puţin parţial, gaura ce rămăsese în perete, că a venit, de data aceasta, electricianul întreprinderii, şi el extrem de furios: “Da’ ce-i cu voi? Acum nici o siguranţă nu mai puteţi schimba singuri? Şi oricum, dacă voiaţi să v-o schimb eu, trebuia să mă sunaţi direct pe mine şi nu să reclamaţi la director că au sărit siguranţele!”. Degeaba i-am spus că nouă nici prin gând nu ne-a trecut să-i cerem directorului să-l cheme! Dar n-am putut să-i spunem de unde credeam noi că a primit directorul telefon! Pentru protecţia noastră am încercat, şi am reuşit, să trimit instalaţia scoasă din perete acolo unde credeam eu că nu va putea fi găsită de securişti.

Suprprinzător a fost ceea ce s-a întâmplat după aceea! Mă aşteptam la ce e mai rău: să foi arestat sau convocat la Securitate şi interogat sau, cel puţin, să fiu chemat de directorul Centrului de Calcul şi luat la rost pentru gaura din perete. Dar nu s-a întâmplat nimic din toate acestea. La serviciu nimeni nu a văzut şi nu s-a mirat de faptul că era stricat peretele deasupra biroului meu. Peste câteva săptămâni s-a anunţat o mare acţiune de renovare şi zugrăvire a Centrului de Calcul. “Marea zugrăvire” a început cu biroul meu, după care totul s-a terminat – nu s-a mai reparat nici o altă încăpere.

Pe de altă parte, nici securiştii nu au făcut nimic ca să-şi recupereze instalaţia pierdută din inventarul lor. Acest eveniment a fost trecut sub o tăcere absolută. Niciodată, în cursul altor convocări la Securitate, nu mi s-a pus nici o întrebare despre microfoane…

De altfel, cu toate cererile şi contestaţiile pe care le-am făcut la CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii – n.m.), SRI-ul (Serviciul Român de Informaţii – n.m.) nu a dat nici un document care să facă referire la aceste evenimente. Şi totuşi…, trebuiau să rămână urme: un ordin de instalare a microfoanelor, o discuţie cu conducerea Centrului de Calcul, nişte rapoarte despre pierderea instalaţei, nişte propuneri de măsuri operative ce trebuiau luate în această sitauţie etc.

P.S. Deoarece mă interesează tot ceea ce s-a întâmplat de cealaltă parte şi cum, până în prezent (era anul 2004 – n.m.), prin CNSAS nu am obţinut prea multe informaţii, le propun securiştilor mei următorul târg:

Dacă îmi povestesc ce s-a întâmplat în acele zile la Securitate, Centrul de Calcul Minier etc., eu le spun ce am făcut cu instalaţia de ascultare şi cum pot ei să încerce să şi-o recupereze.”

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu