Foştii securişti comunişti, braţul înarmat al mafiei PSD-iste

vineri, august 17, 2018 11:20

PSD = coruptie si crimaRevenirea ciumei roşii la putere în anul 2000, a însemnat recuperarea foştilor securişti comunişti şi plasarea lor în funcţii cheie ale statului român, funcţii din care vor fura pe rupte şi vor pune temelia mafiei politice de astăzi, ce-şi trage seva din fosta Securitate comunistă şi foştii nomenclaturişti ai Partidului Comunist Român, fie ei de sorginte naţional-comunistă, adică ceauşistă, fie de sorginte KGB-istă, fostă NKVD-istă, actualmente FSB-istă. Iată, mai jos, un material pe această temă.

Generalul de Securitate Marcu, al treilea om din APAPS-ul puşcăriaşului Adrian Năstase, în anul 2001, era implicat în contrabanda cu ţigări

Dosarul de cadre al lui Marcu, stocat în fişierele instituţiilor de specialitate, arată cam aşa: 1968 – absolvit Şcoala de ofiţeri de Securitate de la Băneasa; 1975 – transferat la DIE (Direcţia de Informaţii Externe – UM 0544) şi legendat sub numele de cod Sârbu Victor; 1980 – 1985 – şef de birou şi apoi de serviciu, în acdrul UM 0103 din DIE, care se ocupa de legionarii din exil şi de iredentismul maghiar; la începutul perioadei, între anii 1989 – 1981, se ocupa de supravegherea redactorilor postului de radio “Europa Liberă”, sub numele de cod Niţă Marian, activitate preluată după 1988 de colonelul Ristea Priboi, parlamentar PSD în 2001; în 1982 este implicat în planul de asasinare a lui Paul Goma şi a altor vârfuri ale diasporei româneşti; din 1985 se va ocupa de sectorul “fantome” din DIE, până după revoluţie, atunci când va fi recuperat de Mărgineanu (directorul SRI în primele mandate ale KGB-istului criminal Ion Iliescu – n.m.) în 1992, şi transferat la SRI, cu gradul de general-maior, pe postul de director-adjunct.

Până în 1995 va coordona personal acţiunile de supraveghere a Masoneriei române, prin intermediul Grupei operative “MORGAN”, disimulată în cadrul Diviziunii de Apărare a Constituţiei, a SRI. Motivul oficial al destituirii sale din SRI, în vara anului 1995, a fost că nu l-a ţinut la curent pe Magureanu cu privire la acţiunea “Terasa ANDA”, îndreptată împotriva unor jurnalişti. În 1996, Marcu s-a justificat în faţa redactorului nostru că motivul real al distituirii sale a fost acela că ştia o mulţime de lucruri despre afacerile ilegale ale lui Măgureanu, inclusiv despre legătrile directorului SRI din acea vreme cu vârfurile contrabandei cu ţigări.

Azi suntem în măsură să vă demonstrăm că Marcu însuşi este implicat în contrabandă şi că, la un moment dat, Parchetul Militar i-a deschis dosar penal. Dosarul poartă menţiunea strict secret, însă fiind vorba despre un act reprobabil, prin care Marcu încalcă legislaţia românească, nu considerăm că atingem în vreun fel sau altul siguranţa naţională. Ba, dimpotrivă, dezvăluirile naostre ar trebui analizate cu toată seriozitatea de toate instituţiile de resort (ceea ce, evident, nu s-a întâmplat, cu KGB-istul criminal Ion Iliescu la Cotroceni şi cu viitorul puşcăriaş Adrian Năstase la Palatul Victoria – n.m.). Spicuim din conţinutul dosarului următorul text: În anul 1994, la intervenţiile repetate ale generalului de divizie Victor Marcu, fostul director al Direcţiei Generale a Vămilor – Pânzariu Mihai – a aprobat diminuarea taxelor vamale la importurile de ţigări efectuate de firmele SC Muntele Alb SRL şi SC Bozanel Company SRL, aparţinând cetăţenilor arabi Hassan A. Hassan şi Omar Ali.

În urma controlului efectuat la Direcţia Generală a Vămilor a rezultat că aceste fapte au contribuit la nerealizarea unor venituri bugetare, iar informaţiile pe care le deţinem atestă că generalul de divizie Victor Marcu, în urma intervenţiilor făcute, ar fi primit importante sume băneşti. Dosarul a fost instrumentat de generalul de brigadă magistrat Samoilă Joarză, procuror militar şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare. În iunie 1996, Joarză motivează că i-a deschis dosar lui Marcu la sesizarea SRI. În 1997, după dispariţia lui Măgureanu din fruntea SRI, dipsare şi dosarul secret privindu-l pe Marcu, care este îngropat într-o arhivă, la fel de secretă, de unde l-am scos noi acum.

Sumele prin care a fost înşelat statul sunt fabuloase. Firma Bozanel, protejată de Marcu, a câştigat în doar două săptămâni, prin recuperarea accizelor şi a TVA, 7,4 miliarde de lei (vechi – n.m.). La nivelul leului din 1993 (adică mult mai valoros decât era în 2001; leul nou, cel de astăzi, RON, nu exista pe atunci – n.m.). Este vorba de intervalul 28 decembrie 1993 – 13 ianuarie 1994, când Bozanel a introdus în ţară 11.000 de baxuri de ţigări, importate de la firmele Miki Martin Ivanov şi Viaris Ltd, din Bulgaria, acuzate de presa de la Sofia că fac contrabandă. Reamintim că neîncasarea taxelor vamale de către statul român s-a produs în urma presiunilor făcute de generalul Marcu, la şeful Vămilor, Pânzariu. Ulterior, Marcu s-a justificat în faţa lui Măgureanu că importul privea o operaţiune specială a SRI. De fapt, Marcu “spăla” ţigări, provenite din contrabanda bulgărească. În realitate, aşa-zisele operaţiuni speciale ale SRI erau instrumentate direct de Măgureanu, în folosul său personal, prin intermediul altor arabi. Când Marcu a început să-şi facă propriile lui afaceri, a devenit incomod, pentru ca în cele din urmă să fie demis, în contextul scandalului “Terasa ANDA”.

Mihai Pânzariu, directorul Vămilor, a prejudiciat statul cu 36 de miliarde de lei, până în 1994, în cadrul operaţiunii Bani pentru partid (este vorba, mai mult decât evident, de PSD, numit pe atunci PDSR; asta dacă se poate numi partid o grupare infracţională organizată – n.m.). Pe dosarul instrumentat de Parchetul Militar, în 1994, s-a pus NUP (Neînceperea Urmăririi Penale – n.m.). Marii lui protectori de la partid erau: Doru Ioan Tărăcilă, fost ministru de Interne, şi Ioan Talpeş, fostul director al SIE. Dosarul lui Pânzariu a fost redeschis în 1997, însă împricinatul a dispărut din ţară, în stilul marilor noştri patrioţi Sever Mureşan, Victor Athanasie Stănculescu şi George Constantin Păunescu.

În 1995, “Evenimentul zilei” prezenta, într-un reportaj, vila generalului Marcu de la Moroieni, în valoare de aproape un miliard de lei. Ceva mai târziu începeau să iasă la iveală şi aspecte cu privire la conacul lui Măgureanu din Giurtelec. Nici unul şi nici altul n-au putut să justifice provenienţa uriaşelor fonduri cu care şi-au ridicat vilele. În toamna anului 1996, Marcu apare indirect pe lista sponsorilor oficiali ai PDSR (= PSD), cu ridicola sumă de 6 milioane lei, prin intermediul firmei mixte româno-belgiene Macons SA. La Bruxelles, firma are o serie de legături de-a dreptul rocamboleşti cu foşti lucrători din DIE, de care răspundea probabil Marcu, înainte de revoluţie. Pachetul majoritar de acţiuni al firmei este înregistrat pe numele fiicei generalului.

Oficial, generalul Marcu intră în afaceri abia în anul 2000, când înfiinţează firma Tehmil Group, cu un aport de capital lichid de 0,3 miliarde de lei. Apariţia lui Marcu într-o poziţie cheie a Agenţiei de Privatizare (APAPS) se datorează intervenţiei făcute de Ristea Priboi pe lângă Adrian Năstase. Printre altele, Priboi controla, în 2001, o nouă reţea de arabi, suspectată că ar desfăşura acte de contrbandă cu ţigări, sub protecţia noului director al Vămilor (era în 2001 – n.m.), Dinu “Vamă”.

Pentru liniştirea opiniei publice, siderată în urma recuperării lui Marcu de către actuala putere (guvernul Adrian Năstase – n.m.) şi a numirii sale la APAPS, ministrul (în guvernul Năstase – n.m.) Muşetescu a declarat, pentru BBC, că misiunea generalului este să asigure “protecţia informativă a Autorităţii Naţionale”. De vreme ce Marcu a protejat contrabanda, încălcând toate legile statului şi beneficiind de protecţia informativă a Procuraturii Militare, pare logic să restituie acum (era 2001 – n.m.) aceeaşi atitudine, protejând Autoritatea de Privatizare de orice imixtiune din partea presei, în contextul viitoarelor privatizări frauduloase, care se vor face în beneficiul clicii aflate în cârdăşie cu partidul de guvernământ. Căci ce este, de fapt, PSD, dacă nu o organizaţie de contrabandişti, evazionişti şi securişti? (“Academia Caţavencu”, nr. 511/2001)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

One Response to “Foştii securişti comunişti, braţul înarmat al mafiei PSD-iste”

  1. Cum şi-au bătut joc foştii securişti comunişti de opera lui Constantin Brâncuşi | A șaptea dimensiune says:

    noiembrie 11th, 2018 at 19:40

    […] Foştii securişti comunişti, braţul înarmat al mafiei PSD-iste […]

Adauga un comentariu