Dumitru Căruntu – postări pe Facebook (CXXVIII)

duminică, aprilie 28, 2024 16:47
Posted in category Mass-media

Vârste fete, femeiSenzaţiona! Ecuaţia matematică a iubirii e greşită!

Băi, fraţilor, eu mă chinui de la 16 ani să găsesc formula îndrăgostelii şi mereu îmi dă cu rest. Am umplut vreo cinci caiete studenţeşti cu integrale şi totuşi există gagici de care nu reuşesc să mă apropii decât asimtotic. Noroc că există cercetătoarele şi cercetătorii anglo-saxoni care, după ce au epuizat stocul de prezervative pe cinci ani al unui institut de profil din Marea Britanie, au găsit formula iubirii. Na, să v-o copiaţi şi voi pe curat:

D (adică dragostea) = (0,5(A+C+F) + 0,3(Î+I)/(2(5-S)+2), unde A e gradul de atracţie, C – charisma, Î – încrederea, I – intimitatea, F – feromonii, S – stima de sine.

Eu mi-am pus toate necunoscutele în ecuaţie şi la sfârşit, când am tras linie şi am adunat, îmi dădea tot nevastă-mea. Clar, e stricată ecuaţia asta!

(Glumiţă preluată din „Academia Caţavencu”, nr. 687/2005.)

Milioane de români au ieşit în stradă în 2017-2018. De aceste milioane de români cinstiţi, Iohannis şi PNL şi-au bătut joc.

Când statul român înseamnă şi foşti comunişti + foşti ofiţeri de Securitate, este clar că avem de-a face cu un stat neocomunist.

După 1989, au devenit cei mai înfocaţi cre(ş)tin-ortodocşi ateii comunişti din Securitate şi Partidul Comunist Român.

Cum să facă lustraţie membrii eşalonului 2 al Partidului Comunist Român, ajunşi la putere în decembrie 1989?!

Să primeşti în PSD pe cei mai corupţi din PDL, apoi să urli împotriva PDL-ului, asta înseamnă să fii grup infracţional organizat.

Să primeşti în AUR pe cei mai ticăloşi/corupţi etc. din politică, apoi să urli că eşti schimbarea, asta înseamnă prostie pură.

Nicuşor Dan are un plan (pentru Bucureşti), iar Popescu Piedone are un clan (evident, tot pentru Bucureşti).

PSD-ul este urmaşul – în cuget, muget, hoţie, corupţie, crime etc. – Partidului Comunist Român şi Securităţii comuniste.

Înainte de decembrie 1989, pupincuriştii ceauşismului criminal aveau frigiderul gol (sau n-aveau frigider; oricum, chiar dacă aveai frigider, era inutil, deoarece nu aveai curent electric). Astăzi, în anii 2020, aceiaşi pupincurişti ai comunismului criminal au creierul gol şi sufletul negru. Plus că au devenit brusc, tot după ’89, mari cre(ş)tini-ortodocşi, după ce în ceauşism înfierau cu mânie proletară credinţa creştină şi biserica.

Florin Călinescu a fost apărătorul ţiganilor interlopi şi s-a îmbogăţit din contracte cu statul, pe vremea mafiotului Tăriceanu.

De fiecare dată când tehnologia evoluează şi mulţi oameni îşi simt slujbele ameninţate, se produce o linie imaginară: o linie între câştigători şi perdanţi. Câştigătorii îmbrăţişează schimbarea. Perdanţii îi rezistă.

Criminalul Ilici KGB Iliescu şi-a menţinut puterea cu ajutorul votului masiv din Moldova (şi Oltenia). O crimă la adresa României!

Nivelul de înapoiere al unei ţări este direct proporţional cu influenţa religiei şi bisericii în acea ţară.

Ciolacu, Firea, Dragnea, Dăncilă, Piedone, Şoşoacă, Simion etc. sunt creaţia celor 70% care s-au pişat pe el de vot.

Românul (peste 70%) are o delăsare criminală: nu-şi mişcă fundul la vot, darămite să se mobilezeze să-şi apere ţara.

La fiecare sărbătoare creştină, ar trebui prezentată şi o ardere pe rug sau o cruciadă, să ştie lumea ce a urmat după „Înviere”.

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu