A șaptea dimensiune

Poezii scrise de Caruntu Dumitru

S-ar putea

S-ar putea spune că trăim,
cu sentimentul că odată,
vom muri prin cuvânt,
pentru a deveni altceva,
nerostit încă.

Niciodată

Niciodată n-am înţeles
de ce între noi doi
lumina îşi târăşte aripile
dincolo de prezentul continuu
spre un viitor indiferent.

Niciodată n-am înţeles
de ce pentru noi doi
cuvântul nu mai înseamnă decât
umbra unei catedrale
golită de orice sentiment.

Niciodată n-am înţeles
de ce tu şi eu
ne dizolvăm încet
în ele şi ei
plus ceva care le desparte.

Niciodată n-am înţeles
cum poţi muri
cu inima în palme
ce nici măcar
ale tale nu sunt.

Prea târziu am înţeles
singurătatea clipei ce atârnă
deasupra unui timp care este
întâmplător
al nostru.

Despre Ea

Niciodată n-am înţeles
cum te-am putut privi
rămânând întreg şi teafăr
fără nici o tresărire
fără nici un fior.
Poate nici nu trăiam
pentru acea privire
străină şi rece,
poate nici nu existam
pentru tine, cea de azi,
indiferentă şi plictisită.
Doar stropul de amărăciune
inevitabil de prezent
îmi aminteşte, uneori,
tresărind,
de existenţa ta.

Ştiam

Am privit cerul
şi tăcerea din mine.
Am privit pământul
şi pe cei de lângă mine.
Am privit natura
şi tot ce mă leagă de ea.
Am privit marea
şi setea ce-mi inunda sufletul.
Am privit timpul
oprit în faţa unei vitrine.
Am privit atâtea lucruri
şi-atât de puţin am înţeles.
Dar ai venit tu, clipă sfărâmată,
şi mi-ai adus singurul adevăr
pe care l-aş crede
dar sunt prea indiferent
sau prea obosit
pentru ca o revelaţie
sau alta
să-mi mai spună
ceea ce ştiam demult.

Gama Neantului

Stângaci aşezate,
într-o ordine ce nu există,
cuvintele vorbesc
prin tăcerea sunetelor,
despre lucruri existente dincolo
de sentimentele
ce s-au prezentat singure
prin goliciunea lor,
la încercările noastre
de-a diversifica
Gama Neantului.

Într-un timp

Într-un timp
ce nu vine de nicăieri,
într-un cer
ce nu pleacă nicăieri,
într-un suflet
ce moare mereu,
într-o privire
ce ne ucide continuu,
într-o iluzie
ce ne înconjoară uneori,
într-o speranţă
întotdeauna aceeaşi,
într-o minune
ce nu ne aparţine,
te-am căutat
inexistenţă ratată.

Dincolo

Aş putea scrie despre pluguri,
dar admir virginitatea pământului.
Aş putea descrie oameni,
dar materia îmi sugrumă spiritul.
Aş putea folosi metafora,
dar adjectivele mă indispun.
Aş putea condamna războiul,
dar este prea multă luptă în mine.
Aş putea folosi atâtea pretexte
pentru a spune, de fapt,
un lucru atât de banal:
Cuvântul este dincolo
de tot ce credem
că nu aparţine
cu adevărat.

Amestec

Exactitatea simţurilor
lipsa de logică a raţiunii
mâna ce prevesteşte
moartea Babilonului
putrefacţie şi iubire
ultima cauză a lucrurilor
sfinţii dimprejurul nostru
cimitire şi biserici
imagini şi simboluri
transcendenţa luminii
ce încet ne părăseşte
întunericul ce ne cuprinde
convingător şi sigur
deoarece în el orice umbră
a dispărut pentru totdeauna.

Între

Între sânge şi indiferenţă, supravieţuim
înconjuraţi de gratii ce străpung lumina
în care care urmele profetului se micşorează treptat
împresurate de tăcerea şi laşitatea noastră.

Între moarte şi viaţă, alegem
întotdeauna neputinţa de-a muri
trecând fiecare clipă dincolo
de ceea ce este în mod necesar
adevăr, libertate, speranţă.

Libertatea

Cu tâmpla rezemată
de sabia călăului
ţi-am scris pe nisip numele
Libertate.
Nu este nevoie
să-l acoperiţi cu pietre
aruncate spre înălţimi
fiindcă oricum apa
îl va şterge
pentru a face loc
unui alt călău
şi unei alte săbii.

Dimensiuni

Trecutul din noi
priveşte prin prezent
viitorul ce a fost,
şi nedreptatea timpului
de-a nu regăsi niciodată
urmele din memorii pierdute,
în spaţiul pe care
cei ce vor veni
îl vor umple cu
eternitatea lor.

Infinitul fiinţei

Dezgolit de cuvinte
sentimentul pare încuviinţat
a fi vremelnic
picătura de sânge
ce stropeşte obrazul Cerului
neudat decât de pământul
ce i se lipeşte de picioare.

Dezbrăcată de veşminte
culoarea pare încremenită
într-o inimitabilă nuanţă
care-i acoperă umerii
striviţi de goliciunea
de-a fi mereu simetrici
într-o netrebnică uniformitate.

Dezvelită de fapte
credinţa este forma
unui conţinut absent
iar fiinţa ce ne reprezintă
dezgolită, dezbrăcată şi dezvelită
va fi doar o povară
nerăstignită pe nici o cruce.

Oricum

Cineva spunea că suntem complementari
deşi, la drept vorbind, putem exista
unul fără celălalt.
De aceea, poate, ne substitium prin subiectivitate
şi, identificându-ne într-un Absolut,
realizat din elemente ce ne prisosesc,
trăim sentimentul că putem supravieţui
oricum.

Devenire

Să ocoleşti obstacolele
având în suflet
culorile lui Homer.
Să simţi mereu finalul
având în suflet
ultimul rol al lui Molliere.
Să mergi spre ceva, niciodată clar definit
având în suflet
paşii lui Cezar spre Capitoliu.
Să ocoleşti, să simţi, să mergi
spre un loc unde ţi-ai putea potoli
setea, foamea, durerea, disperarea, bucuria
şi ai deveni umbra ce dă strălucire luminii
locuind în altă umbră, cu o formă ciudată
în care timpul şi veşnicia, materia şi neantul
se contopesc fără trecere şi fără devenire
într-o victorie, din care rămâne doar preţul,
ce se numeşte simplu cuvânt.

Citeste si articolele:

• Maxime, citate
• Citate amuzante
• Un posibil decalog al patriotismului
• Cugetari
• Poeme celebre