Marcomanii fac toţi banii

duminică, aprilie 8, 2018 11:39
Posted in category Istorie

Adevarata istorie a romanilorÎntr-adevăr, năvălirile neserioase s-au sfârşit. Triburi mult mai competente în arta pustiirii s-au adunat la frontierele imperiului. Bunăstarea proverbială a Daciei începe să scârţâie doar la auzul numelui de marcoman, un nume cu reputaţie cât se poate de proastă pe scara de valori morale a vremii. Marcomanii veneau sau, mai precis, năvăleau din direcţia nord-nord-est, goniţi de foame şi de speranţa unei lumi mai bune şi mai drepte. Puţin înainte de contactul lor propriu-zis cu belşugul coloniilor orientale romane, pe tronul Romei urcă Marcus Aurelius.

Deşi n-ai fi zis că un ins aşa de dedicat culturii poate să lase baltă cărţile şi să încingă spada, Aurel exact asta face: lasă baltă cărţile, încinge spada şi-i încinge apoi pe migratori de le merg fulgii.

Războiul marcomanic a fost lung, dar nu atât de lung pe cât şi-au dorit marcomanii. Într-o primă etapă, tribul principal s-a înhăitat cu alţi cotropitori fără ocupaţie şi a vizitat în goana calului oraşul Alburnus Major, vestit pentru bogatele sale depozite aurifere. Bogăţia dobândită fără altă muncă decât o mie-două de eviscerări lejere i-a făcut pe năvălitori să-şi piardă decenţa şi să împresureze Sarmisegetusa.

Claudius Fronto, guvernatorul provinciei, îl informează pe împărat că e groasă şi că bandele de huligani scandează sub ziduri “Azi pârjol pe-aicia / Mâine-n toată Dacia!”. Marcus Aurelius realizează momentul critic şi trimite la faţa locului Legiunea a V-a Macedonica, înarmată până-n dinţi. La vederea trupelor disciplinate şi dotate cu armament modern, de metal, marcomanii îşi pierd capul. De fapt, cronologic, ei îşi pierd mai întâi răbdarea şi abia după ce-şi frâng toate bâtele în scuturile romane, îşi pierd şi capul. Claudius Fronto recuperează ghiulurile, colierele şi cloştile cu pui de aur devalizate de migratori din Alburnus Major, iar cetăţenii coloniei Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmisegetusa îi dedică o inscripţie de recunoştinţă săpată în piatră, care dovedeşte clar, fără pic de dubiu savant, că romanii vorbeau latina.

Astfel au pierit marcomanii, primii năvălitori serioşi dintr-o serie care avea să ne modeleze destinul mioritic vreo două mii, două mii şi ceva de ani. (“Academia Caţavencu”, nr. 430/2000)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu