O domnie fără mandat

duminică, decembrie 9, 2018 18:16
Posted in category Istorie

Epoca fanariotaLa 24 august 1806, după fuga prosperă a lui Constantin Ipsilanti la Petersburg, pe tronul Munteniei e numit Alexandru Sutzu. Noul domn îşi începe însă mandatul cu o pauză de trei luni, pentru a observa, de la adăpostul palatului din Stambul, principalele pericole potenţiale.

Pericolele potenţiale nu se lasă prea mult aşteptate şi iau chipul hoardelor de pasvangii, care, simţindu-se priviţi tocmai din Fanar, încep să jefuiască ţara. Astfel, cu prilejul pârjolirii Craiovei, oamenii lui Pasvan Oglu obţin un profit neimpozabil în valoare de două mii de pungi. De remarcat că patru sute din astea două mii de pungi sunt cedate de logofătul Bibescu. Pus în faţa iataganelor, acest Midas al Olteniei s-a comportat ca un adevărat boier şi le-a înmânat turcilor amintita sumă. De atunci se pare c-a şi rămas expresia “boier Bibescu”.

În fine, prin octombrie, când pustiirea ţării s-a mai domolit şi pericolele potenţiale obosiseră de atâta jaf, Alexandru Sutzu se pregăteşte să-şi facă intrarea în Bucureşti. Chiar înainte de a se ridica pe cal îi soseşte însă una dintre acele ştiri care ne creează nouă, românilor, senzaţia neplăcută de popor mic. Domnul e anunţat că înainte de înscăunare e mazilit şi, mai mult, în locul său neocupat încă va sosi vechiul Constantin Ipsilanti, cel care tocmai se instalase confortabil între cupele de caviar imperial ale ţarului.

Toamna anului 1806 nu era momentul pentru a-ţi exprima decepţiile cu voce tare, mai ales când dinspre Bosfor se auzeau zilnic ultimele vaiete ale cârtitorilor. Alexandru Sutzu s-a mulţumit cu viaţa şi cu speranţa în alte şi alte combinaţii electorale clocite în cartierul grecesc. (“Academia Caţavencu”, nr. 554/2002)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “O domnie fără mandat”

  1. Sfârşitul Fanarului bucureştean | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 26th, 2018 at 18:45

    […] O domnie fără mandat […]

Adauga un comentariu