Oameni ai istoriei

duminică, februarie 16, 2020 10:13

Brasov, 15 noiembrie 1987Dosarul Braşov 1987

Cei care au protestat împotriva comunismului la 15 noiembrie 1987 nu mai lucrează acum la fabrica de autocamioane din Braşov; de întreprinderea lor s-a ales praful, ca şi de “făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate” şi, de curând, ceea ce a mai rămas din ea a încăput pe mâna demnitarilor locali ai PSD-ului.

Ceea ce se întâmplă (se întâmpla în 2004, cu PSD = ciuma roşie la conducerea României, n.m.) cu muncitorii braşoveni se întâmplă în întreaga Românie. Consecinţele acestui fapt nu sunt de neglijat: asistăm la ignorarea sau, chiar mai rău, la revalorizarea absurdă a trecutului comunist de către pături tot mai largi de oameni, afectaţi de greutăţile tranziţiei.

O anchetă sociologică arăta, de pildă, că foarte puţini români îşi amintesc că totul era cartelat în ultimii ani ai lui Ceauşescu şi că deseori nici produsele de pe cartelă nu se găseau: “În mpd convenabil, toate detaliile neplăcute au fost uitate. Cheia principală pentru citirea trecutului sunt interesele prezentului”.

“Interesele prezentului” au făcut din protestatarii braşoveni de ieri disponibilizaţii de astăzi (de fapt, interesele hoţilor din PSD = ciuma roşie au distrus România – n.m.). Unii dintre ei au încetat să privească înapoi cu mânie şi o fac, dimpotrivă, cuprinşi de nostalgie. E, într-un fel, explicabil. Teama cu care sunt nevoiţi să privească spre ziua de mâine, teama datorată dezastrului (provocat de PSD = ciuma roşie, n.m.) în care a coborât ţara, se împleteşte în aczul lor cu cea provocată de faptul că îi văd, aproape zilnic, pe cei ce i-au terorizat atunci nu doar nepedepsiţi, ci mai puternici şi mai bogaţi – de la securistul ajuns secretar de primărie sau parlamentar la căpitani de miliţie promovaţi generali de poliţie, sau de la şefii şi secretarii de partid de ieri la marii investitori de astăzi.

În schimb, ei au rămas simpli muncitori, unii au murit între timp, măcinaţi de boli, de sărăcie şi de grija zilei de mâine. Lumea îi scoate în faţă doar la aniversări. În rest, nea Werner Sommerauer îşi plimbă (îşi plimba în 2004 – n.m.) câinele care îi ţine de urât prin parcul de lângă bloc, îmbrăcat în acelaşi fîş bleumarin de ani de zile. Gloria lui se reaprinde o dată pe an; în rest, cenuşie şi tristă, viaţa îl macină implacabilă.

Nimic nu a avut însă puterea să-i îndepărteze pe muncitorii care protestau în acele ceasuri ale furiei şi ale adevărului de amintire, chiar dacă unii afirmă, cu gândul la preţul plătit, la anii distruşi şi la viaţa lor de astăzi (de rahat era în 2004, din cauza mafioţilor din PSD – n.m.), că nu ar repeta gestul.

Cei mai mulţi nu s-au schimbat. Chiar dacă astăzi ei lucrează “la patron”, s-au întors la ţară ori trăiesc dintr-o pensie mizeră, le-a rămas (şi nu le-o poate fura nimeni) conştiinţa că au trecut o probă a curajului. Că, fie şi pe lista de disponibilizări, ei sunt oameni ai istoriei. (Marius Oprea)

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu