România guvernată de neocomunişti sau, mai corect, neocomuişti a fost tot timpul, după 1989, ţara VADIMunităţii

duminică, aprilie 22, 2018 11:22
Posted in category Justitie

Vadim TudorUn material ceva mai de demult, dintr-un timp în care pupincuristul Elenei Ceauşescu, omul Securităţii comuniste, Corneliu Vadim Tudor, zdurda liber, fără cămaşă de forţă sau cătuşe, prin spaţiul public românesc, spurcând totul în cale, printr-un limbaj de mahala, apucături de boschetar needucat şi proferând injurii şi ameninţări către oricine îndrăznea să-i atragă atenţia că România nu este Bălăceanca sau Socola.

Din ce hram şi-au arătat până-n deunăziul istoriei, concetăţenii noştri au două mari defecte: sunt leneşi şi cârtitori. Dacă pe mioriticul leneş capitalismul o să-l facă s-alerge mai mult pe suta de metri şi de lei-întreţinere, pe cârtitor îl anihileze prin educaţie, ignoranţă sau justiţie. În australobiftecul de mahala Corneliu Vadim Tudor, mârlănimia autohtonă si-a-ntrupat sincretic toate umorile. Putem observa lax democratic că, aşa cum avem câini comunitari, de ce să nu ne permitem şi nebuni comunitari.

Numai că spre deosebire de beţivul din satul şi amintiriile lui Cioran, chestiunea de răspândire naţională a maimuţoiului transpirat devine una de protecţie socială, ba chiar de protecţie sanitară. Sigur că, obişnuiţi fiind, vorba poetului Marin Sorescu, cu faptul că “ţărănimea noastră, de-aici până la Dunăre, în loc să se roage se pizduie”, ar trebui să zăbovim mai degrabă asupra deficitului bugetar decât asupra deficitului mental al unui mistreţ adus de inundaţiile de primăvară ale istoriei.

Că doar nu orice comunitar ce ridică piciorul la baza unui stâlp poate şi atinge felinarul din vârful său. Numai că sentinţa Curţii Supreme de Justiţie de săptămâna trecută (4 – 10 aprilie 2000, n.m.), de achitare a penalului în procesul cu ziarista “prostituată” Rodica Chelaru, a începu să pută a scutec de judecător inamovibil. (După această justiţie de căcat plâng astăzi, aprilie 2018, alţi penali precum Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu – n.m.)

Motivaţia marelui juriu a constat în art. 18, C.P., şi art. 10, lit. b1, C.P., şi-anume în încadrarea faptei ca una ce nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, ceea ce nouă, cu ochiul liber, ni se pare falş, adică o crimă (cum altfel poate fi denumită o greşeală de principiu a Curţii Supreme?). Justiţia, pentru cine nu ştie, punitivă prin excelenţă, are în primul rând un scop pedagogic. Păi, care – Doamne, iartă-i că nu ştiu ce fac – mai este rolul celui mai înalt for de uz moral în stat, dacă pe cel care instigă la ură interetnică, pe cel care-l face infractor pe ministrul Justiţiei, asasin pe Preşedinte şi are peste 100 de procese cu femei şi copii de-a valma nu-l consideră un pericol social?!?

Dar ce fel de pedeapsă pot însemna cele 735 de milioane lei (vechi; 1 leu actual = 10.000 lei vechi, n.m.) – totalul amenzilor de până astăzi (amenzi pe care, evident, patrihoţul Vadim Tudor nu le-a plătit niciodată, iar organele statului, mai ales după venirea la putere a cuplului Ion Iliescu (KGB-ist criminal) – Adrian Năstase, poate cel mai mare mafiot de după 1989, în toamna anului 2000, au fost tot atât de interesate de recuperarea banilor de la paranoicul Vadim Tudor, pe cât este astăzi, în 2018, Ciuma Roşie interesată de recuperarea prejudiciului produs de fostul puşcăriaş Dan Voiculescu, nota mea (n.m.)) – pentru un individ căruia orice frate Păunescu (cei trei fraţi cu numele Păunescu au fost mafioţii anilor 1990, unul dintre ei fiind patronul cocinei B1 TV, unde zburdă astăzi, în 2018, în voie, mafia PSD-istă – n.m.) îi poate achita amenda când face cassa în zorile oculte ale oricărui cazinou, pentru ca la prânz nebunul comunitar să ceară, din nou, execuţii publice?

Pentru unul ca mine, Curtea Supremă e un templu în care nu poţi imagina pe cineva care să nu ştie că poţi înjura un popor la o bere, poţi fura o pâine de foame, dar nu poţi să spurci un om în gura mare cu icoana-ntr-o mână şi cu Mercedesu-n alta fără să ţi se dea cel puţin un rudotel sau un şut în cur. (“Academia Caţavencu”, nr. 437/2000)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu