A șaptea dimensiune

Haideți să vorbim puțin și despre matematică. Nu vă speriați, nu intrăm la rezolvat probleme sau la descifrat formule matematice complicate. Pur și simplu, va fi vorba de două știri, una inedită, din domeniul matematicii. Fie că ne place matematica, fie că nu, trebuie să recunoaștem că are meritul incontestabil de a fi schimbat lumea în care trăim. Evident, și în combinație cu fizica, chimia, biologia etc. Probabil ați auzit de Premiul Nobel. Din păcate, acest premiu nu se acordă și pentru descoperirile din domeniul matematicii. Echivalentul Premiului Nobel pentru Matematică este Medalia Fields. Haideți să vedem câteva amănunte despre acest premiu.

„Medalia Fields este cel mai prestigios premiu internațional pentru excelență în cercetarea matematică, echivalentul Premiului Nobel, care nu se acordă matematicienilor. Poartă numele matematicianului canadian John Charles Fields, care l-a inițiat. Turnată din aur 14k., medalia este însoțită de un premiu de 15.000 dolari canadieni (C$), adică ceva mai mult de 10.000 de euro.

Decernat pentru prima dată în 1936, după al Doilea Război Mondial (mai exact din 1950), premiul este acordat unui număr de maximum patru matematicieni care nu au împlinit vârsta de 40 de ani la 1 ianuarie al anului decernării, din patru în patru ani, la fiecare ediție a Congresului Internațional de Matematică (ICM), ca o recunoaștere a întregii activități stiințifice a celor mai dotați tineri matemeticieni din lume, spre deosebire de premiul Nobel, care se conferă pentru o anumită realizare științifică deschizătoare de drumuri.” (Wikipedia)

Prima femeie care a obţinut medalia Fields, echivalentul premiului Nobel pentru matematică (să mai spună cineva că femeile nu sunt inteligente)

O americancă de origine iraniană a devenit prima femeie din lume care a câştigat cea mai prestigioasă recompensă din matematică, medalia Fields, considerată echivalentul premiului Nobel, potrivit unui anunţ făcut marţi la Congresul internaţional al matematicienilor (ICM).

Maryam Mirzakhani s-a născut în 1977, la Teheran, şi este profesor la Universitatea Stanford din California, după ce şi-a obţinut doctoratul la Harvard în 2004.

Ea împarte medalia Fields pe 2014, atribuită la fiecare patru ani, cu alţi trei matematicieni. Aceştia sunt Artur Avila – un francez de origine braziliană care este directorul departamentului de cercetare la Centrul naţional de cercetări ştiinţifice, Manjul Bhargava – profesor american la Universitatea Princeton – şi Martin Hairer – cercetător austriac la Universitatea Warwick din Marea Britanie.

Academicianul Grigore C. Moisil, profesorul de care am auzit toti cei care, intr-un fel sau altul, am venit in contact cu matematica

Lecţii de umor şi stil cu Grigore Moisil

Haosul. Grigore Moisil era mereu înconjurat de cărţi. Casa de pe Armenească, nr. 14, unde-a locuit 28 de ani, era plină de dosare, manuscrise, extrase, fişe, reviste, numai hârtii, povesteşte soţia sa, Viorica Moisil, în volumul „A fost odată…Grigore Moisil“. Matematicianul avea această stranie abilitate de a găsi mereu orice căuta în micul haos din locuinţa personală. Asta poate şi pentru că interzicea categoric oricui să se atingă de hârtiile lui. Când se acoperea biroul, se muta la masa din sufragerie, apoi teancurile creşteau pe scaune, pe pat, pe jos, peste tot. Nu vă imaginaţi că Grigore Moisil trăia aşa, într-o continuă dezordine. O dată la câteva luni, făcea curat, mâhnit de faptul că pierdea prea mult timp cu această activitate. Şi păstra cele mai multe hârtii.

Ludic. Când era mulţumit de direcţia în care se îndreptau cercetările sale, Grigore Moisil fredona. Îi plăcea lui să mormăie cântecele de bucurie.

Cărţi. Am mai spus, dar Grigore Moisil era mereu înconjurat de cărţi. „Cărţile sunt făcute să circule“, spunea matematicianul şi le împrumuta cu uşurinţă, îşi aminteşte soţia lui. Când le aranja în bibliotecă însă, era foarte atent, iar capitolele de pe rafturi aveau, fireşte nume specifice: „Absurdităţi“, „Lecţii pentru nu ştiu cine“, „Invitaţii la care nu s-a dat curs“, „Proşti“, „Despre mine“, „De citit şi meditat“.

Mersul. Mergea domol. Cu paşi târşâiţi. Dar cu mâinile mereu la spate, pentru că i se părea de-a dreptul dizgraţios să-şi legene braţele în timpul mersului. „Părea că dă trupului, la fiecare pas, o mişcare săltată a unei marionete trase pe sfoară“, povesteşte soţia sa.

Pălăria şi paltonul. Îşi scotea pălăria – iar iarna, căciula – prin ridicarea ei pe la spate. Când intra într-o încăpere, avea mereu aceeaşi schemă logică: scotea paltonul, vestonul nelipsit de toamna până primăvara, trăgea puloverul peste cap, punea la loc vestonul. Dacă asta pare o bagatelă, trebuie să ştiţi că matematicianul chiar se preocupa de stilul său. Şi avea stil: mereu avea costumul şi cravata pregătite pentru fiecare împrejurare, iar cămaşa era mereu călcată.

La cumpărături. Cum nu-i plăcea să se tundă, lui Moisil nu-i plăceau nici sesiunile de shopping. Dac-ar fi putut, ar fi trimis pe cineva să-i cumpere şi pantofii, spune soţia sa. „I se părea absurd că un om chel trebuie să se tundă.“ Bărbieritul, însă, era altceva. Bărbieritul îi plăcea. Mai ales dacă avea lame de ras bune. Nu de puţine ori, fredona în surdină şi fuma în faţa oglinzii.

Fumatul. Grigore Moisil fuma mult. 50 de ţigări pe zi. La cursuri, ca să-şi liniştească studenţii care fremătau şi în timpul orelor după ţigări, a pus un anunţ la catedră: „Profesorul Moisil împrumută ţigări“. Moisil era apropiat de studenţi, se preocupa de dorinţele lor, chiar dacă aceştia îi forţau mâna, aşa că, după un timp, a modificat anunţul: „Profesorul Moisil nu mai împrumută ţigări“.

Gurmand. Îi plăceau matematica românească, puiul cu smântână, vinetele tocate, mămăliga cu brânză şi smântână şi papanaşii fierţi cu unt. La începutul mesei era nelipsită ţuica de prune.

Citeste alte informatii inedite despre marele Moisil, poate cel mai de seama promotor al matematicii in Romania

Citeste si articolele:

• Lectie de viata
• Domnului profesor, cu dragoste (de Mircea Cartarascu)
• Cum poți pierde cu un simplu “\” (backslash) 3 milioane de dolari într-o oră
• Albert Einstein ateul
• Istoria calculatorului, un drum fabulos spre cunoaștere