Sexus opus

duminică, mai 27, 2018 9:59
Posted in category Literatura

Sexus opusPe el îl cheamă Henry, pe ea ba Mara, ba Mona. El lucrează la o companie telegrafică şi vrea să devină scriitor, dar, din cauză că bea, face sex şi discută, nu are timp de scris. Ea e puţin curviştină, puţin fetiţă violată, puţin româncă, ceva evreică şi e animatoare la un salon de dans. El e însurat, dar îşi dispreţuieşte nevasta în aceeaşi măsură cât îl urăşte ea. Asta nu-i împiedică să aibă din când în când lungi partide de sex.

Henry zice că o iubesţe pe Mara-Mona şi face amor cu ea tot la douăzeci-treizeci de pagini. Asta când nu bea, nu-şi rememorează alte acuplări sau nu discută cu prietenii despre artă, politică şi, evident, sex. Discuţiile mai mult sau mai puţin savante sunt feliile de şuncă într-un sendvici sexual. Până la urmă, Henry divorţează, o ia pe Mona de nevastă şi îşi închipuie că e câine.

Cam ăsta e subiectul cărtii lui Henry Miller, Sexus, reeditată în 2018 de editura Polirom. Cartea e scrisă într-un limbaj care i-a pus pe gânduri pe puritanii americani. Atât de bine i-a pus pe gânduri, încât n-a putut să apară în Statele Unite decât în 1961, adică după 10 ani de la apariţia ei la Paris. Chiar dacă după primul şoc (nu dăm citate, ca nu cumva vreun cititor mai pudibond să facă infarct) începi să te cam plictiseşti, autorul are mai multe perechi de cojones şi direct din ele au ieşit marii prozatori ai generaţiei beat (Kerouac, William S. Burroughs), precum şi mai subtilul Nabokov, cel din Lolita.

Sexus este o scriere ce lasă imaginaţia liberă, deoarece, nu-i aşa, când vine vorba despre amor, fiecare dintre noi are fanteziile sale, nălucirile sale şi visurile sale. (“Academia Caţavencu”, nr. 455/2000)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.
Tags:

Adauga un comentariu