A şaptea dimensiune pe Facebook (DCCLXXIX)
duminică, martie 26, 2023 7:37
24 martie 2023
Ciprian Doru Basarab: „Apropo de Religia la Bac.
BOR își proclamă, strident și constant, rolul benefic și esențial pe care l-a avut în istoria românilor. Realitatea – pe care n-o găsiți în manualele școlare și nici în prea multe tratate de istorie – este la fel ca mulți preacuvioși coabitanți din sfintele mânăstiri: cam pe invers.
Doar în două perioade Biserica a colaborat perfect cu statul român: în dictatura legionară și în cea comunistă. Întâmplător? N-aș zice.
În rest, în special în zorii modernității românești, Biserica „română” s-a opus cu cerbicie oricăror reforme sau idei de progres și emancipare, care emanau din societatea românească fie prin oameni de cultură, fie prin lideri politici vizionari.
Un exemplu care a mai fost dat: o bună parte din înalții prelați ai Bisericii s-a opus Unirii Principatelor. E un subiect pe care Biserica tace mâlc. La Sfântul Sinod din 1856, preoții ortodocși din Moldova au protestat împotriva oricărei discuții despre unirea cu Muntenia, cerând ca Principatele să fie guvernate separat și să fie recunoscute ca două state distincte. Liderii bisericești din Moldova au blocat adesea reformele propuse de domnitorii care au susținut ideea unirii, pentru că acestea ar fi slăbit puterea locală a Bisericii.
Mai mult, în 1862, mitropolitul Moldovei a condus o revoltă la Roman, unde a scos în stradă oameni înarmați, antiunioniști și militari dezertori, ca să ceară anularea Unirii.
Pe 24 ianuarie Biserica îl preaslăvește pe Cuza și face Tedeumuri preacuvioase, dar noi nu uităm că Biserica a fost dușmanul lui feroce, mai ales din cauza reformelor sale. Care aveau ca scop modernizarea României, practic scoaterea ei din evul mediu și apropierea ei de Europa modernă. Reorganizarea proprietății bisericești și redistribuirea terenurilor agricole de la Biserică (care avea cam o treime din totalul terenurilor arabile) către agricultori.
Ce nu-i putea ierta lui Cuza a fost și reforma învățământului, crearea primelor universități românești pe model occidental, la Iași și București, aducerea de profesori din străinătate, încurajarea științelor și a educației seculare etc.
Biserica Ortodoxă s-a opus puternic acestor reforme și a susținut că educația ar trebui să fie subordonată bisericii și că instituțiile de învățământ ar trebui să promoveze valorile religioase și tradiționale românești.
Sună cunoscut, nu?
Biserica s-a ostilizat, prin vocea multor prelați, și față de trecerea la grafia latină, în secolul 19. Argumentul era că renunțarea la alfabetul chirilic va slăbi etosul tradițional românesc și legăturile religioase cu spațiul slav, ortodox.
Biserica l-a pus la index până și pe Anton Pann, scriitor, folclorist, om de cultură, muzicolog, compozitor și cântăreț bisericesc, autorul melodiei imnului actual. Anton Pann pleda pentru emanciparea limbii române, pentru renunțarea la termenii din slavona bisericească și înclocuirea lor cu cuvinte românești, perfect capabile să transmită gânduri sentimente și idei complexe. Pann era un susținător al modernizării și secularizării societății românești.
Prelații Bisericii ortodoxe s-au opus ideilor lui, pt că – după ei – asta ar fi dus la pierderea valorilor tradiționale și a legăturilor culturale cu lumea ortodoxă.
Rețineți: renunțarea la slavonă și dezvoltarea limbii române moderne ar fi dus la pierderea valorilor tradiționale românești. Asta spunea Biserica.
Putem să ne amintim și multe alte frâne puse în istorie de Biserică la progresul social, dar ar ieși un tratat.
De exemplu, când a fost legalizat divorțul în România, la începutul sec. 20, Biserica Ortodoxă Română s-a opus vehement, considerând că ea ar fi o încălcare a sacralității căsătoriei și o amenințare la adresa familiei și a valorilor creștine.
Biserica s-a opus și reformelor industriale și agrare din interbelic, pt că le vedea ca fiind o apropiere prea mare de Occidentul civilizat și o îndepărtare de valorile tradiționale românești.
Colaboraționismul și actele reprobabile ale Bisericii în perioada legionară și în dictatura comunistă – le știm.
După 89, opoziția constantă în dezbaterea publică privind orice extindere a principiilor libertăților și dreptului omului la minoritățile sexuale. Poziția față de avort și educație sexuală în școli, într-o țară care geme de mame minore și de abuzuri sexuale înfiorătoare. Etc.
Asaltul constant asupra educației seculare din România și presiunea pe care o exercită asupra statului să facă din studierea religiei o materie de facto de neevitat. Oribilitățile revoltătoare din acele manuale și impactul psihoemoțional nefast pe care-l are educația religioasă asupra multor copii (practic un abuz legal). Etc.
Dar peste toate, elementul de departe cel mai nociv din toată ciorba asta putridă e impostura morală imensă a unei întregi instituții care predică Evul Mediu din bolizi de lux și vile de sute de mii de euro, fără să respecte nici 5% din principiile care stau la fundația ei.
Și pe ale cărei abuzuri constante le plătim tot noi, din buzunar.
—
PS. Episodul meu preferat din lupta Bisericii cu societatea românească e ăsta: pe la începutul sec. 19, Biserica s-a opus înființării Societății Filarmonice din București, argumentul fiind că muzica este o influență negativă asupra credinței și moralității.”
Citeşte şi articolele:
