Despre Putin, Trump şi alţi suveranişti criminali
vineri, noiembrie 28, 2025 18:07
Doi bătrâni dezaxaţi, cu vârste de peste 70 de ani, Putin şi Donald Trump, vor ca omenirea să se întoarcă la dictatură, la criminalul Ev Mediu întunecat, acolo unde viaţa unui om nu însemna nimic. Cu lozinci de rahat, cu nebuneli şi aberaţii cât universul de mari, criminalii din imaginea alăturată au ieşit la un viol colectiv, prima victimă fiind Ucraina.
Cei doi moşi imbecili şi cretini, pe care potenţa sufletească şi intelectuală i-a părăsit de mult, nu realizează că victimele politicii lor criminale s-ar putea să se întoarcă impotriva lor şi setea lor de putere absolută să-i ducă la un sfârşit de coşmar.
În loc să-şi plimbe nepoţii şi să-şi savureze amurgul vieţii, ticăloşii criminali Trump şi Putin vor să reîmpartă lumea, să-i trimită pe oameni în gulag şi în ghetouri inventate de minţile lor bolnave. Ar fi absurd ca doi bătrâni paranoici să distrugă tot ce a construit omenirea de la perioada Renaşterii până astăzi.
Robert de Niro: „Trump nu înțelege umanitatea… Nu are empatie… Vrea să rănească această țară… Să rănească oameni.
Ceea ce mă supără cel mai mult este că oamenii îl urmează. Și îl sărută în fund și îl admiră.
Nu înțeleg cum pot oamenii din cabinetul său să trăiască cu ei înșiși după ce i-au permis să facă. Sau chiar să iasă din cameră după ce i-au făcut lui Zelenski prima dată. Dacă Rubio ar fi avut tupeu, ar fi plecat.”
https://x.com/implausibleblog/status/1993473634883822002
Sylvester Stallone despre Trump: „Al doilea George Washington” (hă, hăă, hăăă). Şi ăsta a eşuat în cloaca pupincuriştilor dezaxatului Donald Trump.
https://x.com/FFT1776/status/1993397192720367621
Un comentariu la o postare.
Donald Trump are mari probleme de înţelegere a valorilor general umane, este un tip dezechilibrat (azi spune una, mâine alta), a ajutat Rusia să ucidă şi mai mult în Ucraina, iar politica sa externă este o catastrofă pentru lumea liberă. Când te pupi cu Putin şi alţi criminali ai planetei, în ochii mei eşti ultima scursură umană.
Probabil, când s-a născut Călin Georgescu, Dumnezeu era ceva mai distrat, după un chef în Rai, şi i-a încurcat nişte circuite.
Anii 80’ în Occident: o perioadă mirifică, de care oamenii îşi aduc aminte cu plăcere.
Anii ’80 în România ceauşistă/comunistă: o perioadă cumplită, trăită de români în foame, frig, întuneric, teroare (Securitatea), izolare (nu puteai pleca din ţară) etc.; o Coree de Nord în inima Europei.
https://x.com/TheFigen_/status/1993094377497870425
„Trump, tocmai ai trădat Ucraina.” Protestele continuă la Washington cerând demiterea președintelui SUA.
Participanții la acțiune țin pancarte care cer înlăturarea lui Trump și își exprimă indignarea față de „planul său de pace” privind Ucraina.
https://x.com/EuromaidanPR/status/1992591401985679745
Un tată leagănă sicriul copilului său.
În Ternopil, oamenii își iau rămas bun de la Maria și de la copiii ei – Kamila și Nazarchyk.
Tatăl lor, Kamal, a fost singurul care a supraviețuit atacului.
A petrecut trei zile lângă ruinele casei lor, sperând într-o minune. Miracolul nu s-a produs niciodată…
https://x.com/nexta_tv/status/1992577078185652228
În 22 noiembrie 2025, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, alături de prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, au adus un omagiu memoriei victimelor Holodomorului din Ucraina.
Holodomorul, 1932-1933, sau genocidul prin înfometare al poporului ucrainean, ordonat de tiranul de la Moscova, Stalin, a însemnat peste 7 milioane de ucraineni ucişi şi a fost o încercare a comuniştilor ruşi de a şterge identitatea naţională a ucrainenilor.
Cu Ucraina până la capăt şi dincolo de el.
Despre regimul nazist al KGB-istului criminal Vladimir Putin
Rusia KGB-istului criminal Putin – o benzinărie condusă de mafioţi
Opozanţii criminalului Vladimir Putin sunt asasinaţi unul câte unul



