A şaptea dimensiune pe Facebook (DLXXXVIII)

duminică, iulie 17, 2022 17:45

Invatamant in comunism24 decembrie 2020

Şi cum ne mai spunea doamna învăţătoare să nu mergem la biserică!

Şi ce educaţie bună primeam în comunism, de-am furat tot în România după 1989.

Şi ce bine educaţi eram, de ne-am turnat rudele, prietenii la Securitatea comunistă.

Şi ce bun simţ şi respect am avut, mai ales faţă de această ţară, atunci când am votat un bandit repetent ca Liviu Dragnea şi un alt repetent penal ca Popescu Tăriceanu.

Şi ce educaţie aleasă am primit la toate materiile, de i-am huidut pe Corneliu Coposu şi pe Ion Raţiu, aceşti eroi ai neamului românesc, până i-am umplut de flegme.

Mergând în şorţuleţ la şcoală şi pe jos, cu cheia de gât, am învăţat să fim “educaţi” şi să-l votăm mereu şi mereu pe criminalul KGB-ist Ion Iliescu, tătucul mafiei din politică, protectorul criminalilor din 1989, care au mâinile murdare de sângele tinerilor ucişi din ordinul lor, pentru a ajunge ei, comuniştii din eşalonul al II-lea al Partidului Comunist Român, la caşcavalul puterii.

Etc., etc,. etc.

Da’ ştiţi cine vine cu asemenea căcaturi, tocmai în decembrie, aruncând în acest fel cu flegme peste eroii anticomunişti care au crezut în viitorul măreţ, necomunist, al acestei ţări? Nu cei mânaţi cu biciul de Odiosu’ şi Savanta pe şantiere, unde munceau pe rupte, precum tatăl meu care a murit de mult, ci foştii nomenclaturişti comunişti şi foştii torţionari ai Securităţii comuniste, care astăzi au pensii speciale şi care, din plictiseală, ard gazul pe Facebook, reţea de socializare a capitaliştilor americani, pe care-i înfierau cu mânie proletară aceşti tovarăşi.

Iar pentru aceşti tovarăşi criminali, cărora li se pare idilică o societate criminală de căcat, cum a fost dictatura comunistă, ar trebui să li se asigure o excursie, doar dus, în Coreea comunistă, să umble acolo în sorţuleţ şi să înveţe bunul simţ şi respectul faţă de Criminalul din fruntea statului nord-coreean.

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu