Cum (nu) ne-au trădat americanii şi englezii
duminică, iunie 21, 2009 19:16Teroarea bolşevică din Basarabia a scos la iveală indiferenţa “boborului” otevist faţă de românii de acolo. În afară de tineri, cei crescuţi în gulag au considerat că problema nu-i priveşte. Aceasta mi-a amintit de legenda, inventată probabil de securişti, conform căreia americanii şi englezii i-ar fi oferit lui Stalin pe tavă România. Şi, ca să vezi, n-am avut noi nici o vină pentru cincizeci de ani de comunism (în care mămăliga nu a explodat, în comparaţie cu ’56 din Ungaria, ’68 din Cehoslovacia sau anii ’80 în Polonia). Se pune totuşi întrebarea: dacă cetăţeanul cu creierul spălat de azi nu-i pasă de fraţii lui ucişi şi torturaţi în Basarabia, de ce le-ar fi păsat americanilor şi englezilor (nişte străini) de noi, la începutul anilor ’40? Până la urmă fiecare popor îşi merită soarta şi nu poţi pretinde că eşti cineva atunci când nu eşti capabil să-ţi ajuţi aproapele, mai ales dacă este din aceeaşi seminţie cu tine.
Update
În telegramele WikiLeaks transmise către centrala de la Washington, Ambasada SUA la Bucureşti relata că în spatele suspendării preşedintelui Băsescu din 2007 se află nimeni altul decât Mircea Geoană, şef pe atunci al PSD, care semnaliza din gură, ca şi Cosmin Guşă, că ar fi cică „omu’ americanilor“, invocând mandatul său de ambasador al României la Washington de la începuturile carierei sale politice, dar s-a dovedit că de fapt dragostea sa era… Rusia, nu Mihaela, neglijată şi lăsată pe mâna lui Dragnea, căruia îi freca tandru degetul cel gros, probabil în calitate de preşedintă a Crucii Roşii, chiar în văzul televiziunilor, la una dintre confruntările televiziuale din campania electorală.
Dacă Geoană s-a mulţumit cu un gură la gură cu Mama Rusia, Mihaela s-a resemnat cu reanimarea digitală, cu masaju’ la degetuţ a armăsarului de Teleorman, apucånd tandru şi încolăcind afectuos cu toate celelalte degetuţe ale ei måna lui Liviu Dragnea aflată în zona pelviană a lui Mimi. Geoană şi-a consumat elanul emoţional încercând, aşa cum primise probabil instrucţiuni în vizitele sale secrete la Moscova, să-l dea jos pe Traiana Băsescu, care le stă ruşilor ca sarea în ochi, în timp ce Geoană era pentru ei ca sarea în bucate.
Citeste si articolele:
Continuă teroarea bolşevică în Basarabia | A șaptea dimensiune says:
decembrie 25th, 2014 at 13:01
[…] Cum (nu) ne-au trădat americanii şi englezii […]
Criminalul Voronin, ruşii şi românii din Basarabia | A șaptea dimensiune says:
aprilie 11th, 2015 at 10:17
[…] Cum (nu) ne-au trădat americanii şi englezii […]
Mentalitatea de colhoz | A șaptea dimensiune says:
aprilie 16th, 2015 at 20:56
[…] Cum (nu) ne-au trădat americanii şi englezii […]
Măşti europene pentru agenţii Kremlinului | A șaptea dimensiune says:
aprilie 16th, 2015 at 21:07
[…] Cum (nu) ne-au trădat americanii şi englezii […]
Bolşevicii, veniţi pe tancurile sovietice, au ucis zeci de mii de oameni nevinovaţi | A șaptea dimensiune says:
aprilie 17th, 2015 at 17:43
[…] Cum (nu) ne-au trădat americanii şi englezii […]
Chiar dacă este stâlcită de Vanghelie, pentru limba română se moare în Basarabia | A șaptea dimensiune says:
iunie 5th, 2016 at 9:12
[…] Cum (nu) ne-au trădat americanii şi englezii […]
Cum văd magistraţii Justiţia | A șaptea dimensiune says:
iunie 5th, 2016 at 13:36
[…] Cum (nu) ne-au trădat americanii şi englezii […]
Vulgul şi istoria românilor | A șaptea dimensiune says:
iunie 6th, 2016 at 21:05
[…] Cum (nu) ne-au trădat americanii şi englezii […]
29 iulie 2009, alegeri în Basarabia | A șaptea dimensiune says:
august 21st, 2016 at 17:04
[…] Cum (nu) ne-au trădat americanii şi englezii […]
De ce Elena Băsescu este un caz minor | A șaptea dimensiune says:
august 28th, 2016 at 13:31
[…] Cum (nu) ne-au trădat americanii şi englezii […]
Meseria de securist era bine plătită în vieţi omeneşti | A șaptea dimensiune says:
septembrie 7th, 2018 at 21:06
[…] Cum (nu) ne-au trădat americanii şi englezii […]