Anna Politkovskaia, Rusia lui Putin
luni, aprilie 11, 2022 17:55
Anna Politkovskaia – un erou al ruşilor (şi nu numai) dornici de libertate şi democraţie
Anna Politkovskaia a scris o carte document, o adevărată radiografie a sistemului criminal patronat de KGB-istul Vladimir Putin. „Rusia lui Putin” descrie crimele înfiorătoare ale sistemului KGB-ist instaurat în Rusia odată cu accederea la putere a dementului criminal Putin.
A fost împuşcată în scara blocului unde locuia, exact de ziua lui Putin, pe 7 octombrie 2006 (tot în acea zi de 7 octombrie, adică tot de ziua lui Putin, dar în 2018, un Putin mai mic, puşcăriaşul Liviu Dragnea, organiza Referendumul pentru familia tradiţională, o aberaţie pentru care s-au cheltuit nişte zeci de milioane de euro).
Anna Politkovskaia avea 48 de ani când a fost ucisă de regimul criminal al psihopatului Vladimir Putin.
Cu un cinism înfiorător, specific dictatorilor şi criminalilor în serie, fostul ofiţer KGB Vladimir Putin a declarat după moartea celei supranumite „vocea conştiinţei oamenilor liberi din Rusia”, Anna Politkovskaia, jurnalist de investigaţii la ziarul independent Novaia Gazeta, că „influenţa ei asupra vieţii politice din Rusia a fost extrem de nesemnificativă”.
Cu două zile înainte de a fi asasinată, Anna Politkovskaia declara la Europa Liberă: „Visul meu este ca el (Vladimir Putin – n.m.) să stea pe banca acuzaţilor şi să aibă loc cel mai dur proces, cu enumerarea şi investigarea tuturor crimelor pe care le-a comis”.
Citeste si articolele:

Vrabie Georgeta says:
februarie 2nd, 2023 at 4:51
Asasinarea Annei Politkovskaia, o picătură de apă intr-un ocean de crime înfăptuite de Kremlinul condus de fostul KGB-ist Vladimir Putin. Oponenții regimului totalitar criminal, au sfârșit torturați in temnițele groazei otrăviți, sau,…..au murit „sinucigandu-se” împinși de la etajele superioare ale birourilor unde erau „invitati”.