A șaptea dimensiune

Oricât de rupţi am fi de tradiţia populară românească, vin nişte momente ale vieţii în care este bine să cunoşti, de exemplu, dansuri populare nunta. Până la urmă, suntem români şi trebuie să fim familiarizaţi cu ritmurile româneşti, lăsate nouă moştenire de străbuni.

Prima mea întâlnire cu dansurile populare s-a produs pe când eram elev de gimnaziu şi unul dintre profesori s-a hotărât să înfiinţeze în şcoală un ansamblu de dansuri populare, cel care trebuia să reprezinte şcoala în anumite festivaluri locale şi judeţene. Acel domn profesor avea un principiu foarte bun de a selecta elevii: erau aleşi copiii cu note mari, adică cei care învăţau bine. Era aplicată regula “Întâi caracterul, apoi talentul”.

Aşadar, fiind în clasa a şaptea, am fost selectat în formaţia de dansuri populare a şcolii. Eram un băieţel timid, permanent cu nasul în carte, “şoarece de bibliotecă”, iar petrecerile nu erau punctul meu forte. Mi-au trebuit nişte ani să-mi anulez timiditatea şi să mă bucur în întregime de prezenţa la o petrecere. Nu le aveam nici cu dansul popular, dar, fiind un băieţele ascultător, nu-l puteam refuza pe respectivul profesor.

Odată intrat în formaţia de dansuri populare, au început repetiţiile. Ca orice viitor mascul atras de partea feminină a lumii, îmi plăcea o colegă de clasă în mod deosebit. Stătea în banca din faţa mea şi ori de câte ori se întorcea să-mi povestească ceva eram pierdut într-o altă lume, a fericirii totale, într-o “a şaptea dimensiune”, dacă-mi permiteţi formularea. Ei bine, respectiva colegă era şi ea componentă a formaţiei de dansuri populare, doar că, atunci când s-au format perechile, fetiţa blondă cu ochii verzi de care-mi plăcea atât de mult a făcut pereche cu alt băiat, iar eu cu altă fată.

La repetiţii, deşi mă străduiam să fiu atent la ritm şi la recomandările domnului profesor, nu-mi puteam lua ochii de la ea, mai ales că perechile se mai schimbau. Iar atunci când ajungeam să-i ating mâinile, eram complet terminat şi, uneori, nu reuşeam să ţin ritmul, spre disperarea domnului profesor.

După perioada de repetiţii, pe care o aşteptam atât de mult, deoarece aveam ocazia să fiu ceva mai aproape de mica mea divă, au urmat prezenţele oficiale, în concursuri şi festivaluri. Iar acolo m-am prezentat onorabil, domnul profesor fiind mulţumit de prestaţia noastră şi, drept recompensă, ne-a adăugat în catalog nişte note de zece pe la educaţie fizică, dansul fiind mişcare, deşi în cazul meu era mai mult decât atât.

Anii au trecut şi, după acea prezenţă din clasa a şaptea, nu am mai avut puncte comune cu dansul popular. Ca elev de liceu şi apoi student, muzica populară era complet absentă din viaţa mea, iar dansul popular la fel. Între timp uitasem complet de acea perioadă din gimnaziu, în care am reprezentat şcoala la concursuri de dansuri populare, iar ritmul popular îmi era străin.

Dar a venit repede momentul în care trebuia să-mi amintesc despre cum se joacă un dans popular. Cum urma să mă căsătoresc, iar nunta era pe aproape, am realizat că a dansa pe ritmuri populare este mai mult decât necesar. Tata era un dansator popular de excepţie, dar nu era un bun pedagog. Atunci când l-am rugat, copil fiind, să mă înveţe şi pe mine să dansez pe ritmuri populare, mi-a spus sec “Uită-te la mine!”. Bun, de uitat mă uitam, dar nu înţelegeam foarte clar paşii.

Norocul meu în acea perioadă, din preajma nunţii, a fost un prieten apropiat care stăpânea ritmul popular, dar şi paşii ce trebuie făcuţi pentru a învăţa, de la zero dacă era nevoie, să joci pe muzică populară. Respectivul m-a luat uşor, mi-a arătat paşii, am repetat împreună, mi-a spus să simt ritmul şi încet-încet am început să mă descurc, în ideea de a nu mă face de râs la propria nuntă. Şi a ieşit bine până la urmă, mai ales că eram adultul ce provenea din copilul de altădată, membru al formaţiei de dansuri populare a şcolii.

E adevărat, după nuntă relaţia mea cu dansul popular era întâmplătoare, lecţiile prietenului meu în ale ritmului popular fiind utile mai ales pe la nunţi şi alte petreceri, unde muzica populară era prezentă.

Dar să trecem de la amatori la profesionişti. Dacă vă doriţi să aveţi un ansamblu profesionist de dansuri populare la propria nuntă sau la un alt eveniment din viaţă, puteţi apela cu încredere la Ansamblul folcloric DOINIŢA.

Iată şi datele de contact.

Ansamblul folcloric “Doiniţa”

Calea Plevnei 61, Bucureşti

Telefon: 0726 926 677

E-mail: ans.doinita@yahoo.com