A șaptea dimensiune

Mici fragmente de neant din România anului 2004.

Aventuri la pescăruşuit

Am tras o sperietură duminică pe la prânz… Stăteam eu liniştit şi scriam când, deodată, văd la balcon vreo 5 pescăruşi, mari cât televizorul, care fâlfâiau şi dădeau rotocoale ferestrei de s-a-ntunecat în casă. Am ieşit imediat pe balcon şi după 5 minute am reuşit să-i gonesc cu mătura. Acum încerc să aflu dacă vecinul care fură tricouri de pe balcoanele oamenilor, cu pescăruşi, e chiar ăla care trăgea înainte blugii cu pisica. Ca anti-pisică mi-am luat un câine, da’ ca anti-pescăruşi de unde naiba îmi iau vulturi?

Câine şi circulaţie

Mergeam pe Magheru, într-o dimineaţă – deci, spre serviciu, nu la agăţat – şi văd în faţa mea un om. Asta se poate întâmpla oricui, veţi spune. Aşa este, dar acest om avea şi un câine care îi căra ziarul Libertatea. Probabil că o luase pentru „Fata de la pagina 5”; cineva bănuia că stăpânului îi place un pic umezită, dar eu nu cred. Bănuiesc, mai degrabă, că o luase ca să mai vadă şi câinele ăla amărât nişte carne.

Fără urare, fără răzbunare

De la o vreme primesc pe telefonul mobil mesaje ce ar putea fi incluse în categoria „Un SMS pierdut”. Într-o seară: „Sună-mă pe fix la 6,10” – atât, fără semnătură, fără vreun telefon fix, fără nimic. Sau, pe 25, dimneaţa, unul care suna cam aşa: „Crăciun fericit, La mulţi ani, masă îmbelşugată etc., etc.”. Semnat: „Finii”. M-am uitat o dată, m-am uitat de două ori, am recitit, am căutat în memorie… Nimic. Am sunat la numărul care apărea, ca să văd despre ce era vorba. Viaţa oferă surprize. Ştiţi cum se zice, poate că erau nişte fini făcuţi la beţie…

Florile dalbe de Brazzaville

Într-unul din localurile la modă din Bucureşti, stau la masă cu câţiva prieteni. Deodată, grupul începe să freamăte. Au văzut ceva în spatele meu. Ce oare? Mă întorc şi văd o negresă, proaspăt intrată, care nu ştie încotro s-o ia şi scanează mesele. „Ştii cine e?”, mă întreabă cineva care ştie. Cine? „E Fifi din Suceava!”. Trăsni-m-ar! Tocmai Suceava! Dar, mă gândesc, e oare posibil ca într-un bar-colibă din Nigeria să intre chiar în clipa asta o tânără albă ca neaua şi un negru de la o masă să le zică amicilor lui: „Băi, cum nu o ştiţi? E Mbongo din Quagadougou!”. („Academia Caţavencu”, nr. 681/2004)

Citeste si articolele:

• Bucureştiul anului 2004, văzut de un ziarist român (I)
• Bucureştiul anului 2004, văzut de un ziarist român (II)
• Bucureştiul anului 2004, văzut de un ziarist român (III)
• Bucureştiul anului 2004, văzut de un ziarist român (IV)
• Ce spun românii de concertul susţinut de Madonna în august 2009 la Bucureşti