Când ai nevoie de un psihoterapeut bun

joi, decembrie 15, 2022 20:12
Posted in category Diverse

Daniel Ivan, psihoterapeut Bucuresti

Viaţa este formată din momente şi momente. Cu toţii avem căderi sufleteşti, iar unii se ridică de fiecare dată. Alţii însă rămân apăsaţi de povara gândurilor negative. Şi trebuie să se elibereze. Eliberarea prin intermediul prietenilor nu este întotdeauna cea mai bună alegere. Aşadar, rămâne întrebarea ce facem în acest caz?

Păi, soluţia este simplă. Apelăm la un psihoterapeut. Iar aici gasesti un psihoterapeut bun in Bucuresti. Acesta, psihoterapeutul adică, este un profesionist, ştie ce să-ţi spună şi din ce unghi să privească lucrurile. El nu te va judeca, eticheta sau cataloga, aşa cum s-ar putea întâmpla cu prietenii sau rudele cărora ai fi tentat să le povesteşti anumite lucruri.

Este o ruşine să mergi la psihoterapeut? Evident că nu. Ruşinos este să te îneci în alcool sau în alte vicii, din cauza problemelor care te apasă. Mersul la psihoterapeut este ca mersul la sală: o faci dacă vrei ca sufletul tău să fie sănătos, din el să fie eliminate anumite reziduuri care-ţi fac rău. Nimic nu este mai nociv pentru viaţa ta decât o stare sufletească rea, cea care te va împiedica să te bucuri de viaţă, de tot ce este frumos în jurul tău, de cei dragi.

Din păcate, anumite trăiri nu dispar de la sine, oricât ai încerca. În labirintul sufletului sunt şi cotloane întunecate, care-ţi pot afecta iremediabil existenţa. Şi, fără ajutorul unui specialist, poţi ajunge o povară pentru cei dragi, care, în loc să se bucure de latura pozitivă a existenţei tale, o vor vedea mereu pe cea întunecată, pe cea care-ţi face rău ţie, dar şi lor.

Poate spuneţi că ceea ce scriu sunt simple teorii, care nu pot atinge decât anumite persoane. Şi totuşi, toată lumea trece prin momente critice în viaţă. În cazul meu, mi-amintesc cu groază de toamna anului 2011, atunci când a murit mama. În prima lună după, eram atât de afectat încât toate din jur mi se păreau fără sens, vedeam totul doar în negru, nimeni şi nimic nu părea demn de interesul meu. Aşa încât, ştiu foarte bine cum este să cazi în depresie, să fii fără chef de viaţă, să-ţi fie afectată puterea de muncă şi sentimentele.

Cum în acea perioadă nu cunoaşteam foarte multe din ceea ce ştiu astăzi, nu am apelat la psihoterapeut, cum ar fi Daniel Ivan, dar cu siguranţă as face-o dacă ar fi necesar.

Se spune că cea mai mare piedică în a avea o viaţă frumoasă, o viaţă împlinită, o reprezintă mentalitatea. O mentalitate greşită poate conduce la alegeri greşite. În România încă există o mentalitate generatoare de probleme, majore, mentalitate conform căreia este ruşinos să mergi la psihoterapeut. Asta îmi aminteşte de o zicere privitoare la educaţie, care se potriveşte perfect şi aici. Cine spunea aşa: „Dacă crezi că educaţia este scumpă, încearcă să vezi cum este fără educaţie”.

Parafrazând, aş putea spune: „Dacă crezi că mersul la psihoterapeut este scump/ruşinos, încearcă să vezi cum este fără să apelezi la un specialist, în momentele dificile ale vieţii”. Dar este bine să nu încercaţi pe propria piele. Uitaţi-vă cum arată cei învinşi de problemele vieţii şi veţi realiza unde se poate ajunge fără ajutorul unui „medic al sufletului”.

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu