Cântăreaţa reală
luni, martie 25, 2019 17:48Ştiam de la Radio Europa Liberă că Eugene Ionesco e un anticomunist convins, dar niciodată nu-i citisem articolele vehement antitotalitariste. Recent (era în 2003 – n.m.) a apărut o culegere – Eugene Ionesco, Antidoturi – de astfel de articole publicate (majoritatea) în presa franceză de dreapta şi care acoperă perioada 1963 – 1976. Adică o perioadă grea pentru intelectualii francezi de dreapta, când la modă era să te închini Moscovei sau lui Mao: “Călăii deveneau binefăcători, adică frica se transforma în adoraţie. Începând de atunci, Kravcenko sau Koestler, precum şi alţii care denunţaseră comunismul, au fost trataţi drept secături de către adevăratele secături, de cei orbiţi şi slabi, de intelectualii de stânga – stânga cea rea …”, scria Ionesco în februarie 1968.
“Stânga cea rea”, cum îi zicea Ionesco, era (am aflat după deschiderea parţială a arhivelor KGB-ului) finanţată generos de Moscova. Destul de generos pentru a nega evidenţa: lagărul socialist era un lagăr ca oricare altul şi funcţiona ca un lagăr. Aşa că intelectualii vânduţi (sau cumpăraţi) puteau spune: “Trăiţi într-o ţară socialistă şi nu sunteţi mulţumiţi! Ce mai vreţi? Ori credeţi că-i mai bun capitalismul. Să ştiţi că şi-aici există cenzură, şi tiranie …”. Ionesco continuă: “Cei sosiţi din Est, ştiind prea bine ce înseamnă tirania şi violenţa represivă a comunismului, nu reuşeau să le constate în ţările pe care le vizitau sau în care hotărau să se stabilească. Însă nu mai îndrăzneau s-o mărturisească”.
Ionesco, care a debutat în România cu un celebru pamflet-eseu, intitulat Nu, şi care toată viaţa a fost un răzvrătit, nu s-a sfiit să le spună colegilor lui aparţinând stângii rele adevărul. Ştiind că nu e posibil să îngropi adevărul pe veci. (Ştefan Agopian, “Academia Caţavencu”, nr. 596/2003)
Citeste si articolele: