A șaptea dimensiune

Sărbătoarea Ţapului, de Mario Vargas Llosa

America Latină a fost dintotdeauna o veritabilă fabrică de dictatori, iar literatura sud-americană nu putea pierde ocazia de a încheia un fabulos contract cu această fascinantă fabrică de absolut şi absolutişti.

În 1974 apăreau, aproape simultan, Recursul la metodă al cubanezului Alejo Carpentier şi Eu, Supremul, al prozatorului paraguyan Augusto Roa Bastos. Un an mai târziu, columbianul Gabriel Garcia Marquez publica Toamna Patriarhului.

În anul 2000, apărea la Lima încă un roman halucinant despre răul absolut al dictaturilor – La fiesta del chivo -, semnat de peruanul Maria Vargas Llosa, tradusă şi în româneşte. Spre deosebire de Primul magistrat al lui Carpentier şi de Patriarhul lui Marquez, care reprezintă o sinteză a mai multor dictatori sud-americani, Ţapul lui Llosa, întocmai ca şi Supremul lui Roa Bastos (inspirat de dictatorul paraguayan Jose Gaspar Rodriquez de Francia), are o identitate lipsită de echivoc. Ţapul este nimeni altul decât dictatorul dominican Rafael Leonidas Trujillo Molina. Din 1930 până în 1961, Trujillo a fost Şeful, Binefăcătorul, Salvatorul, Părintele Patriei Noi, Restaurator al Independenţei Financiare, Campion al Păcii Mondiale, Liderul Ilustru, Ilustrisimul şi Generalisimul (parcă ştim şi noi, românii, pe cineva ce era Geniul Carpaţilor, un anume Nicolae Ceauşescu – n.m.)

Ca vicepreşedinte al lui Dumnezeu, Trujillo putea să transforme apa în vin şi să înmulţească pâinea, dacă i se năzărea. Dacă îi plăcea o femeie, n-o seducea: o arăta cu degetul şi era a lui. În al şaselea an de domnie, capitala ţării, Santo Domingo, este botezată Ciudad Trujillo. La şapte ani, fiul său cel mare, Ramfis, este făcut colonel al Armatei Dominicane, iar la zece ani este avansat general în cadrul unei ceremonii publice.

Pentru a stimula spiritul întreprinzător, Trujillo îl face pe Trujillo proprietar peste toată industria dominicană. Ca stăpân al fabricii de pantofi, Trujillo va da ordin să fie închişi toţi cei care îndrăznesc să umble desculţi pe străzi sau pe uliţe. Vaticanul îi acordă Marea Cruce a Ordinului Sfântul Grigore cel Mare.

Pe 30 mai 1961, dictatorul este ciuruit în propriul său automobil, un elegant Chevrolet Bel Air, albastru deschis. Trujillo lasă moştenire o ţară întreagă, nouă mii şase sute de cravate, două mii de costume, trei sute cincizeci de uniforme şi şase sute de perechi de pantofi din şifonierele sale din Santo Domingo şi cele cinci sute treizeci de milioane de dolari din conturile private din Elveţia.

Construit şi scris din nou altfel decât celelalte cărţi ale lui Llosa, Sărbătoarea Ţapului este un roman extraordinar, scris de un prozator genial. (“Academia Caţavencu”, nr. 570/2002)

Citeste si articolele:

• Matematică şi totalitarism
• Notă informativă despre Ernesto Sabato
• Carol al II-lea, regele playboy
• Premiul Nobel pentru Excomunicare
• Constitutia libertatii