Cum trebuie să faci ca să nu intri în PSD
luni, mai 30, 2022 19:59Pe vremea când România nu era membră UE, iar DNA-ul exista doar ca idee în mintea Monicăi Macovei, cea care a înfiinţat Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA), pe vremea când era ministrul Justiţiei, ţărişoara noastră era la şliţul baronilor PSD, în frunte cu cel mai mare mafiot de după decembrie 1989, alături de borfaşul Liviu Dragnea, puşcăriaşul Adrian Năstase. Ei bine, în acea perioadă horror din istoria recentă a României, adică între anii 2001-2004, se întâmplau cele povestite mai jos.
La începutul acestui an (2004 – n.m.), Adrian Năstase (premierul României la acea vreme – n.m.), cetăţean român, domiciliat în Bucureşti, sector 1, pe Mareşal Prezan nr. 4, i-a făcut doamnei Mihaela Mihai, pe care o cunoştea de la televizor, propunerea de a intra în PSD.
Doamna Mihai, în calitate de preşedinte al Uniunii Artiştilor Liber Profesionişti – ARTIS, tocmai încerca, fără folos, să treacă prin Parlament o lege privind indemnizaţia pentru activitatea de liber profesionişti a artiştilor, aşa că invitaţia lui Năstase îi venea ca o mănuşă din piele de căprioară, căprioară împuşcată chiar de Năstase.
După câtva timp a venit luna aprilie (2004 – n.m.) şi, într-una din zilele acestei luni de primăvară, dna Mihaela Mihai s-a prezentat frumos la sediul PSD pentru a avea o discuţie cu Octav Cozmâncă şi Dan Matei Agathon. Agathon, în stilul său greu digerabil, era foarte fericit, o şi vedea pe dna Mihai apărând la televizor (pe atunci, în România, Internetul era la început, puţini români având conexiune la Internet, aşa încât televizorul era principalul mijloc de propagandă şi manipulare pentru PSD = ciuma roşie; astăzi, ciumaţii roşii au sute de site-uri şi sute de pagini/grupuri pe reţelele de socializare, unde fac tot propagandă şi manipulare – n.m.) şi vorbind entuziast despre relaizările măreţe ale PSD, despre cât de inteligent e Cozmâncă, despre cât de frumos şi deştept e Agathon, despre cât de corect e Năstase şi aşa mai departe.
Cozmâncă, ceva mai potolit, a ascultat tăcut cele două condiţii ale dnei Mihai, căci dumneaei nu voia să intre în PSD fără a pune anumite condiţii, în număr de două. Prima se referea la adoptarea legii mai sus pomenite. A doua zicea ceva despre teatrul Bazilescu, lăsat în paragină de către Ministerul Culturii şi Cultelor, pe care dna Mihai îl voia drept sediu al ARTIS.
Din ce în ce mai îngândurat, Cozmâncă i-a pus candidatei o întrebare: „Doamnă, care sunt duşmanii dumneavoastră?”. Fără să clipească, dna Mihai a răspuns: „CREDIDAM-ul!”. (Pentru cei care au deschis mai târziu aparatele de radio, facem precizarea că acest CREDIDAM este un organism de colectare a drepturilor conexe ale artiştilor interpreţi, condus de un cetăţean pe nume Ştefan Gheorghiu, care refuză să dea socoteală de banii pe care îi dă artiştilor.)
Auzind răspunsul, Cozmână s-a întunecat la faţă, a zis un „Bine, doamnă” forţat, a scos din sertar o fişă de primire în partid pe care i-a înmânat-o dnei Mihai. Dna Mihai a luat fişa acasă, a completat frumos adeziunea, i-a transmis-o apoi lui Năstase care, la rândul lui, a completat frumos recomandarea şi, acestea fiind scrise, spuse şi completate, secretara lui Năstase a transmis fişa mai departe, lui Cozmâncă. Ce credeţi că a făcut Cozmâncă? Cozmâncă a făcut în aşa fel că a devenit de negăsit pentru dna Mihai.
După trei luni de la semnarea adeziunii (care a avut loc pe 04.05.2004), dna Mihai îi trimite o scrisoare lui Cozmâncă în care îi spune ceea ce ar fi trebuit, poate, să îi spună de la bun început: că îşi retrage cererea de intrare în PSD. Deci, se poate! („Academia Caţavencu”, nr. 667/2004)
Citeste si articolele:
- De 28 de ani, bolsevizarea si rusificarea Romaniei au fost inlocuite cu PeSeDerizarea
- Cum a prapadit PSD flota de pescuit oceanic a Romaniei
- Guvernarea Vacaroiu-PSD sau cum a fost jefuita Romania
- Cum a lasat mafia PSD-ista vistieria tarii goala si un blocaj financiar mortal si total, in 1996, la plecarea de la guvernare
- Cum a ucis Iulian Mincu, medicul lui Ceausescu, ajuns ministru in guvernul Vacaroiu – PSD, medicina sociala romaneasca
