Detalii inedite despre infractorul de drept comun Năstase Adrian

marți, februarie 24, 2015 21:42

PSD, grup infractional organizatDupă ce aici s-a amintit câte ceva despre trecutul “glorios” al șpăgarului de renume european Nastase Adrian, iată și alte detalii inedite despre acest infractor de drept comun.

  • Nastase Adrian, absolvent de “Stefan Gheorghiu”, academia ce forma viitoarea nomenclatură bolșevicăCa elev si student, Adrian Nastase a fost întotdeauna scutit de muncile agricole „voluntare” ori „patriotice”, în timp ce colegii lui erau obligati sa presteze acele servicii, neplatite, pentru „edificarea societatii comuniste”. In acele perioade ale anului, el se ocupa cu studiul intens al limbilor franceza, rusa si engleza. Îngerul lui pazitor, Priboi, veghea asupra lui, îl proteja si avea, de atunci, de timpuriu, planuri mari cu Nastase. Dupa licenta în drept si episodul I. D. Suciu (descris în partea a doua a acestei serii de articole), a lucrat ca cercetator la Institutul de Studii de Drept Penal, vreme de 17 ani. În declaratiile sale încep confuziile: afirma (ca sa-si justifice cariera viitoare de diplomat) ca de fapt a lucrat la Departamentul de Drept International, care, pe atunci (institutul) apartinea de Academie, fara sa numeasca anume care dintre ele: Academia Româna? Academia Comerciala? În realitate, el evita sa declare ziaristilor ca aceasta Academie se numea Stefan Gheorghiu si apartinea nemijlocit de PCR. Acolo a obtinut un doctorat în Drept International.
  • Dictatorul ce a izolat și infometat România, modelul infractorului Nastase AdrianDupa a doua casatorie, Adrian Nastase a fost “instruit” nu numai de tatal sau. A început sa-l “dascaleasca” si socrul lui, Angelo Romeo Constantin Miculescu, un alt rechin oportunist care, ca si Marin Nastase, s-a îmbolnavit din ce în ce mai mult de putere si avere, macinat de cele mai respingatoare ambitii de parvenire. Avându-l ca model pe Nicolae Ceausescu, Adrian Nastase începe sa creada despre el însusi ceea ce tatal sau îi repetase de mii de ori inca de când avea 14 ani si ceea ce stia si el de la Securitate: ca i se pregateste o înalta cariera, plus ca era convins ca lumea se învârteste în jurul lui, el fiind soarele Universului, predestinat sa fie conducatorul unor fiinte mai proaste ca el, carora el le va tolera tot, toate jafurile si furturile, deoarece ei vor fura si pentru el, iar prostimea manipulata îl va accepta. De atunci, a început sa fie arogant si îngâmfat. |n dorinta lui de grandoare si agoniseala, îsi da seama ca pentru a ajunge cât mai sus pe scara sociala nu este suficient sa fii ginere de nomenclaturist si informator-colaborator al Securitatii. De aceea, la sfârsitul anilor 80, echipa colonelului Ristea Priboi îl pregatea în graba, pentru a-l implanta ca agent acoperit în strainatate probabil ONU. De fapt, Marin Nastase, cu ani în urma, avansase ideea ca fiul sau va ajunge la ONU sau conducator în România Socialista.
    Generalul Neagu Cosma, seful contraspionajului reserist, la un moment dat, a declarat ca între 85-89, printr-un sistem de burse, tinerii bine pregatiti si “bataiosi” au mers la studii la Institutul de Economie Mondiala din USA. Se stie de catre contraspionajul român ca acest institut, aflat la New York, functiona prin acoperire CIA. Prin scoala asta, toti au fost recrutati de CIA si multi au ajuns apoi în fruntea tarii. Este citat numele lui Adrian Nastase, fost student al acestui institut, împreuna cu Mugur Isarescu, Theodor Stolojan, Adrian Severin, Ioan Mircea Pascu… si lista contine circa 30 de nume. Tot generalul Neagu Cosma a mai adaugat: “…era un dosar întreg la Securitate, în care se spunea tot ce se petrecea acolo, la acest institut. Noi nu stateam numai sa ne uitam: pe unii dintre bursierii astia îi mai trimiteam si noi”. Cine stie acum daca nu si Adrian Nastase a fost trimis de Securitate cu bursa americana la susnumitul institut? si în acest caz, el a dat o dubla lovitura: a servit cu informatii despre acest institut Securitatea RSR si a lasat CIA si pe americani sa creada ca pot conta pe el dup 1990. În aceasta situatie conjuncturala l-a gasit lovitura de stat din decembrie 1989, data de garnitura a doua nomenclaturista (din care facea si el parte), cu sprijinul serviciilor speciale sovietice.
  • Cine l-a sprijinit pe viitorul hoț de rang înalt al RomânieiAdrian Nastase a avut câteva avantaje fata de altii de teapa lui:
    1. A fost profesor la “Stefan Gheorghiu”, unde era în rela]ii foarte bune cu Virgil Magureanu, si el profesor acolo (colegi, deci), Magureanu fiind unul din cei mai importanti agenti KGB, complotisti ai loviturii de palat din decembrie ‘89. De asemenea, Adrian Nastase a fost coleg si cu alti complotisti, agenti ai Moscovei, aflati si ei la aceeasi Academie a PCR;
    2. Casatorit (în anul 1984) cu Daniela Miculescu, fiica altui nomenclaturist, Angelo Miculescu. Acest socru a lui Adrian Nastase era prieten bun cu Ion Ilici Iliescu (seful complotistilor KGB-isti), caruia i-a facut o calda prezentare a ginerelui sau, dupa 1989, asa cum a facut si la obtinerea aprobarii cumpararii “limuzinei” Trabant. O vorba buna, spusa la timp, a fost regula între nomenclaturisti. Sigur, “papa” Angelo a mai intervenit si pe lânga alti prieteni nomenclaturisti – fosti ai lui Ceausescu (pâna în 1989) si deveniti “democrati” (dupa 1989) – în favoarea ginerelui sau;
    3. Cum Securitatea nu a fost desfiintata dupa decembrie 1989 (si-a schimbat doar denumirea, retinând toata puterea discretionara, activând însa dupa aceleasi metode, aproape cu aceleasi cadre, dar cu ceva mai multa discretie), nu putea sa nu sustina un om de-al lor, cum de altfel a facut-o în cazul Adrian Nastase, ca si în multe alte cazuri. Sustinându-l pe Nastase cât mai sus în functii, Securitatea noua, SRI, îsi asigura o existenta durabila, sustinere financiara câta solicita, deci o continuitate “fericita”.

Va urma

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

4 Responses to “Detalii inedite despre infractorul de drept comun Năstase Adrian”

  1. Alte detalii inedite despre infractorul de drept comun Nastase Adrian | A șaptea dimensiune says:

    februarie 28th, 2015 at 21:24

    […] ce aici și aici am amintit despre o parte din nelegiuirile infractorului de drept comun Nastase Adrian, în acest […]

  2. Oamenii mafiei PSD-iste au pensii de sute de milioane de lei vechi pe luna | A șaptea dimensiune says:

    iulie 17th, 2015 at 16:05

    […] Detalii inedite despre infractorul de drept comun Nastase Adrian […]

  3. Cum se manifesta nesimtirea PSD = PCR in Parlamentul European | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 4th, 2019 at 21:22

    […] Detalii inedite despre infractorul de drept comun Nastase Adrian […]

  4. Cat de implicat a fost Stolojan in afacerea „Megapower” | A șaptea dimensiune says:

    mai 5th, 2019 at 17:15

    […] Detalii inedite despre infractorul de drept comun Nastase Adrian […]

Adauga un comentariu