Diana Şoşoacă, un pericol pentru România
duminică, februarie 18, 2024 17:37Diana Şoşoacă ameninţă în stânga şi-n dreapta şi nimeni nu face nimic. De ce? Păi, o posibilă explicaţie este faptul că actualul regim (corupt şi ticălos) este „umanizat” de urlătoarea Şoşoacă, aşa încât este lăsată liberă să-şi debiteze elucubraţiile.
Această „diafană” luptătoare cu „criminalii României” (şi cine stabileşte cine-i criminal şi cine nu?! dictatorul Putin, regimul său, afirmă că Navalnîi este un „criminal”) pare un bufon de care merită să râzi şi pe care niciun om cu oarece raţiune nu-l poate lua în serios.
Doar că, din păcate, şi tiranul Vladimir Putin tot la fel arăta la început. Prost îmbrăcat, pitic, fără să aibă nicio calitate intelectuală, şi nici morală, dădea impresia unui „inocent” de care poţi râde, da’ evident nu prezintă niciun pericol.
La fel Hitler, când a fost numit cancelar al Germaniei de un preşedinte precum Iohannis (doar că ăsta al Germaniei, spre deosebire de Ioha, era plecat pe alte meleaguri din cauza vârstei, fiind un bătrân senil), a făcut o coaliţie cu alte două partide, iar liderii celorlalte două partide şi-au imaginat, greşit, că Hitler e un bufon, pe care o să-l tragă de sfori aşa cum vor. Din păcate pentru ei şi pentru 2 milioane de evrei ucişi de acest dement criminal, n-a fost deloc aşa, Hitler eliminându-i rapid după ce s-a instalat la putere.
Şoşoacă pare foarte amuzantă pe Facebook, pare o paiaţă care doar dă din gură şi nimic mai mult, dar sunt convins că această nebună, odată ajunsă la putere, n-ar fi cu nimic mai prejos decât idolul ei, tiranul Putin.
Parafrazând o piesă de teatru celebră referitoare la dictatorul nazist al Germaniei anilor ’30 din secolul trecut, ascensiunea Răului (Şoşoacă şi restul) poate fi oprită doar dacă regimul actual înţelege pericolul şi nu se joacă cu focul. Odată ajunsă la putere, această urlătoare de care ne amuzăm pe Facebook va fi Putin de România. Şi nu va lupta cu criminalii corupţi care au furat în această ţară (aceştia îşi vor cumpăra bunăstarea în regimul şoşocar cu zecile de milioane de euro furate), ci „criminalii” din mintea şoşocarilor vom fi noi, ăştia care mai credem că, dincolo de bani, există valori mai importante precum libertatea şi democraţia.
Dintr-un documentar despre Hitler, mi-a rămas în memorie următoarea afirmaţie: „Hitler ar fi fost un biet nebun la periferia societăţii fără criza economică severă (o recesiune cumplită) de la începutul anilor ’30 ai secolului al XX-lea”.
Sper să nu fim nevoiţi, noi românii, să spunem, la un moment dat, că Şoşoacă şi restul extremiştilor ar fi rămas nişte bieţi nebuni la periferia societăţii, dacă n-ar fi existat un Iohannis absent şi o înţelegere monstruoasă între PSD şi PNL pentru tolerarea extremismului, în beneficiul oligarhilor din cele două partide.
Citeste si articolele: