Dumitru Căruntu – postări pe Facebook (LXXIV)

miercuri, august 30, 2023 19:09
Posted in category Mass-media

Alina Gorghiu şi Florin Iordache (Ciordache)Alina Gorghiu, ministrul PNL al Justiţiei, este omul Mafiei. A propus puşcărie la domiciliu, ca să-şi scape iubitul liberal, puşcăriaşul Bogdan Olteanu, condamnat la 5 ani de închisoare (din care a făcut mai puţin, c-aşa-i în Românika) pentru că a solicitat şi a primit 1 milion de euro şpagă de la alt mafiot care-n China era împuşcat, iar în SUA lua închisoare pe viaţă, Sorin Ovidiu Vântu.

Alina Gorghiu este o nulitate intelectuală, a absolvit o facultate privată de rahat, la „celebra” Universitate „Dimitrie Cantemir”, acolo unde orice posesor de IQ mic spre foarte mic obţine o diplomă, în schimbul unor arginţi.

Alina Gorghiu era preşedinte PNL în 2016, atunci când mafia puşcăriaşului Dragnea + mafia lui Tăriceanu, un alt mafiot scăpat de o Justiţie de rahat, au obţinut cel mai mare procent la alegeri, după cel din 1990, al Frontului Salvării Naţionale (FSN). Ce a urmat după 2016 se ştie.

Alina Gorghiu este pusă acolo de Muianis pentru liniştea mafioţilor din politică, succedându-i altui apărător de mafioţi, Cătălin Predoiu.

A vota PNL în 2024 este echivalent cu a vota FSN în 1990, adică PNL este garanţia certă a liniştii corupţilor şi mafioţilor din Românika.

Se mai aude ceva de DNA? Nimic. Totul este aşa cum a lăsat puşcăriaşul Dragnea lucrurile. Muianis şi clanul PNL duc România spre o oligarhie de tip sud-american (Columbia lui Escobar, Mexic etc.), acolo unde politicienii corupţi sunt de neatins, controlând justiţia şi presa.

Cineva a spus odată un mare adevăr. „Pentru ca răul se învingă este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic (să nu se implice).” Un eventual absenteism la vot în 2024 va consolida mafia omniprezentă în toate structurile statului român. Doar un vot masiv pentru cei care promit eliminarea corupţilor din viaţa publică a acestei ţări ar face ca speranţa noastră să renască. Altfel, există doar varianta emigrării. Să rămână în Românika doar popii, politicienii şi asistaţii. Să vedem cine le mai plăteşte pensii speciale miilor de parveniţi ai unei societăţi de rahat.

România – stat eşuat, stat ratat, stat în ghearele mafiei.

Înainte de ’89, securiştii furau tehnologie din Occident şi-i terorizau pe români. După ’89, au furat tot ce-au prins în România.

În ceauşism/comunism: părinţii te duceau, pe banii lor, la liceu să te înscrii; nu ca astăzi, când şcoala trimite dosarul.

Unii mioritici n-au nicio ruşine când postează pe Facebook cu grave greşeli gramaticale. Ăştia votează hoţi, corupţi, mafioţi.

Dictatorul Ceauşescu a ajuns nr. 1 în România cu acceptul Moscovei. Când Moscova şi-a luat mâna de pe el, a şi fost executat.

Mafia se elimină prin legi: clare, dure, aplicate. Iar aceste legi apar elaborate de politicieni curaţi, care trebuie votaţi.

„Boborul” român: nu vine la vot, plânge după c*rul unui tătuc, Ceauşescu, care l-a violat din toate poziţiile, da’ vrea …

Democraţia „iliesciană”: să iei voturi de la săraci, biruri de la clasa de mijloc şi să oferi baronilor PSD libertatea de a fura.

În mod evident, există două Românii: România hoţilor şi România oamenilor cinstiţi. Meciul lor continuă. La vot, în 2024.

La fel ca Religia, un alt obiect cu eficienţă ZERO în şcoală este Educaţia civică/socială. Când vin 30% la vot, e clar impactul.

Traian Băsescu (prin Monica Macovei) a înfiinţat DNA-ul. Iohannis (prin CCR = sluga PSD) a îngropat DNA-ul.

Comentariu pe Facebook (postat de Dumitru Căruntu).

Ăştia care se întreabă cu cine să voteze, ăştia cu teoria tâmpită/idioată/cretină conform căreia „Toţi sunt la fel, taică”, ăştia au distrus România, nevenind la vot sau descurajându-i pe alţii să vină la vot. Nu, nu toţi sunt la fel. PSD-iştii au adus minerii, nu alţii. PSD-iştii l-au dat pe mafiotul Dragnea, nu alţii. PSD-iştii au furat cel mai mult în România, nu alţii. Toate comentariile imbecile de genul „Toţi sunt la fel”, „Nu ai cu cine vota”, „Nu se schimbă nimic prin vot” (Da’ cum se schimbă?! Mâncând rahat pe Facebook? Sau cu mitraliera, cum propunea nebunu’ de Vadim Tudor, execuţii pe stadioane.) vor fi şterse.

Votul este esenţa democraţei! Fără puterea votului, nu există democraţie. Celor care nu cred în puterea votului, le urez „Drum bun!” în Coreea de Nord. Ăia nu votează!

Mioriticul: „În 2020, n-am votat, că eram cu mâna-n fund. Nu ies în stradă, că am alte treburi. Da’ urlu pe Facebook.”

Nu poţi fi şi cu limba în fundul unui dictator comunist, Ceauşescu, şi cu sufletul (viaţa) în raiul capitalist (ţară civilizată).

De ce putinistul Adrian Năstase a ales Austria pentru privatizarea Petrom? Deoarece Austria era aliatul dictatorului Putin.

Se întâmplă tragedii în România deoarece la vot vin pensionarii/asistaţii (votanţi PSD), iar ceilalţi se pişă pe el de vot.

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu